Ce lideri politici merg la ceremonia de beatificare de la Blaj, principalul eveniment al vizitei Papei Francisc în România
0Papa Francisc va fi prezent la Blaj duminică, punctul culminant al vizitei sale de trei zile în România, În această localitate, pe Câmpia Libertăţii, Suveranul Pontif va susţine slujba de beatificare şapte episcopi greco-catolici care au murit în urma prigoanei regimului comunist. Cei mai importanţi oameni în stat, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, vor fi prezenţi la eveniment.
Organizatorii evenimentului de la Blaj se aşteaptă ca peste 50.000 de oameni să fie prezenţi duminică, pe Câmpia Libertăţii, unde va avea loc slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici morţi în urma prigoanei din închisorile comuniste.
La liturghia de la Blaj vor participa şi mai multe personalităţi politice. De exemplu, preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la eveniment, iar după acesta se va deplasa la Sibiu pentre ceremonia de plecare a Suveranului Pontif din România, ceremonie care va avea loc pe Aeroportul din Sibiu.
De asemenea, la eveniment va participa şi premierul Viorica Dăncilă, fapt confirmat şi de purtătorul de cuvânt al Guvernului. Viorica Dăncilă a participat şi sâmbătă la liturghia de la Şumuleu CIuc.
Pe de altă parte, politicienii din partide nu par să se fi interesat de acest eveniment, cu atât mai puţin să fie prezenţi, cu toate că este punctul culminant al vizitei Papei Francisc. Unul dintre absenţi este chiar proaspătul şef al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Cine sunt cei 7 episcopi beatificaţi
Cele şapte peronalităţi greco-catolice care vor fi beatificate sunt Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu.
Odată cu interzicerea cultului greco-catolic de către comunişti, în 1948, refuzul episcopilor greco-catolici de a trece la Biserica Ortodoxă s-a soldat cu persecuţii şi, în cazul unora dintre ei, cu moartea în temniţele comuniste.