Ce gafă a făcut Viorica Dăncilă de faţă cu preşedintele Iohannis
0Premierul Viorica Dăncilă s-a încurcat şi în şedinţa prezidată de preşedintele Klaus Iohannis, aceasta vorbind de lucruri pe care urmează să le discute într-o şedinţă „anterioară“, nu ulterioară, aşa cum ar fi normal.
„De asemenea, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a pregătit încă nouă proiecte în parteneriat public-privat. Sunt finalizate studiile de fundamentare pentru Autostrada Târgu Neamţ - Iaşi şi pentru amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie, proiecte puse deja în consultare şi pe care urmează să le discutăm într-o şedinţă anterioară (vezi 14.30 - 15.00)“, a declarat Viorica Dăncilă.
Preşedintele Klaus Iohannis a mers joi la Palatul Victoria, pentru a prezida şedinţa de Guvern. Şeful statului a subliniat că poate sta la întreaga şedinţă, pentru că nu există „o limită de timp“, în timp ce Viorica Dăncilă a precizat că preşedintele ar putea sta doar la temele despre subiecte care ţin de prerogativele prezidenţiale.