Ce au discutat delegații americani cu Bolojan la Cotroceni. Asigurări privind sprijinul aderării la Visa Waiver SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele interimar Ilie Bolojan a discutat marți, 15 aprilie, cu delegația americană aflată în vizită în România. Potrivit informațiilor Adevărul, președintele interimar a explicat în cadrul întâlnirii contextul anulării alegerilor. De asemenea, delegații americani nu au exprimat îngrijorări referitoare la scrutinul din mai și au dat asigurări privind sprijinul includerii României în Visa Waiver. 

FOTO Administrația Prezidențială
FOTO Administrația Prezidențială

UPDATE 14.30: Administrația Prezidențială a transmis că „în cadrul întrevederii, au fost abordate principalele domenii ale Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cu accent pe componenta de securitate, cooperarea economică și perspectivele de dezvoltare ale relației bilaterale”.

În acest context, „președintele Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul ferm al României față de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, subliniind că acesta reprezintă un element-cheie al politicii externe și al arhitecturii de securitate națională”.

De asemenea Ilie Bolojan a „evidențiat importanța consolidării prezenței americane în România, în special în contextul actualelor provocări de securitate din regiunea Mării Negre. A subliniat că România contribuie activ la securitatea Flancului Estic al NATO, iar cooperarea strânsă cu SUA este esențială pentru o descurajare eficientă”.

Primire membri congres sua la Cotroceni FOTO Presidency.ro

Așteptările privind aderarea la Visa Waiver 

Un alt subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit evoluția procesului de includere a României în Programul Visa Waiver. Ilie Bolojan a transmis că acest obiectiv reprezintă o prioritate a agendei bilaterale și o așteptare a cetățenilor români. România își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autoritățile americane pentru finalizarea acestui proces într-un termen rezonabil și cu un rezultat pozitiv”, a mai informat Administrația Prezidențială.

Discuțiile au privit și situația economică, fiind „subliniat interesul comun pentru dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, prin atragerea de investiții americane și extinderea cooperării comerciale. În contextul actual al economiei românești, există un potențial semnificativ de aprofundare a relațiilor economice bilaterale”.

Asigurări privind organizarea corectă și transparentă a alegerilor 

Un alt subiect de pe agenda discuțiilor a fost procesul electoral din 2024. Potrivit Administrației, „președintele interimar a precizat că România a învățat lecțiile necesare și că instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice”.

„Totodată, au fost abordate teme de interes regional. Președintele interimar Ilie Bolojan a vorbit despre importanța consolidării securității pe Flancul Estic al NATO, ca element esențial pentru menținerea stabilității în regiune. În acest context, s-a discutat despre sprijinul oferit Ucrainei în fața agresiunii ruse și susținerea fermă a parcursului european al Republicii Moldova. România rămâne un partener responsabil în cadrul comunității euroatlantice, angajat în apărarea valorilor democratice și în promovarea stabilității și securității în regiune”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

***

Potrivit informațiilor „Adevărul”, membrii delegațției SUA au fost deschiși, discuția cu președintele interimar Ilie Bolojan fiind una prietenoasă, dincolo de diplomația clasică. 

Delegații au transmis că doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România. De asemenea, nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane; politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată.

Totodată, au apreciat poziția noastră privind sprijinul Ucrainei și au arătat că înțeleg sensibilitățile specifice flancului estic. 

Explicații privind anularea alegerilor 

Potrivit informațiilor „Adevărul”, un alt subiect discutat a fost anularea alegerilor de la finalul anului trecut.

În legătură cu acest subiect nu au exprimat îngrijorări referitor la scrutinul din luna mai și au fost mulțumiți de clarificările oferite de președintele interimar. 

Programul Visa Waiver 

În ceea ce privește programul Visa Waiver, au transmis că susțin demersul și au dat asigurări că vor face sprijini includerea României. 

Discuțiile vin pe fondul anulării eliminării vizelor în SUA pentru români, ca urmare a includerii în programul Visa Waiver, lucru care trebuia să se întâmple la finalul lunii martie.

Delegație a SUA în România

Premierul Marcel Ciolacu va avea la ora 16:00 întrevederea cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii. 

Din delegație fac parte patru congresmeni republicani și patru democrați: Vern Buchanan (Republican, Florida), Neal Dunn (Republican, Florida), Andy Ogles (Republican, Tennessee), Anna Paulina Luna (Republican, Florida), Dina Titus (Democrat, Nevada), Ilhan Omar (Democrat, Minnesota), Lloyd Doggett (Democrat, Texas) și Ted Lieu (Democrat, California)”. 

Luni, delegaţia s-a aflat la Chişinău, unde s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Molddova, Maia Sandu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite