CCR a respins sesizările pe proiectul de lege care sancţionează incitarea la ură pe considerente politice. Legea este constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Digi 24
FOTO: Digi 24

Curtea Constituţională a respins, joi, ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului şi USR pe proiectul de lege privind sancţionarea incitării publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, pe considerente politice. CCR a decis că legea este constituţională.

„În şedinţa din data de 28 aprilie 2022, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect formulate de Avocatul Poporului şi, respectiv, de 51 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic din Legea pentru modificarea art.369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, a transmis Curtea Constituţională, care precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a decis, în luna martie a acestui an, schimbarea Codului Penal printr-o modificare adusă articolului 369 referitor la incitarea la ură sau discriminare. Noul articol pedepseşte, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, incitarea la „violenţă, ură sau discriminare” împotriva „unei persoane sau categorii de persoane” pe motiv că ar face parte dintr-o anumită categorie, fiind inclus drept criteriu inclusiv apartenenţa sau opinia politică, pe lângă cele referitoare la rasă, naţionalitate, etnie, limbă, gen, orientare sexuală, avere sau vârstă. 

Singurele reacţii împotriva acestui proiect au venit din partea USR, formaţiune care până la votul din Cameră nu doar că a susţinut iniţiativa, dar a fost chiar autoarea principalelor prevederi din articolul pe care ulterior l-a contestat la CCR. 

Preşedinta Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Laura Vicol, a declarat că proiectul de lege transpune în legislaţia românească un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal. 

Vezi şi: Cum explică partidele adoptarea legii care pedepseşte incitarea la discriminare, ură sau violenţă pe motive de opinii şi apartenenţă politică

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite