Guvernul, după insolvența Euroins: Vom susține măsurile necesare pentru protecția asiguraților

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că Executivul va susține toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților afectați de evoluțiile de pe piața RCA.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului FOTO: Inquam Photos
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului FOTO: Inquam Photos

„Guvernul României va susține toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților afectați de evoluțiile de pe piața Răspunderii Civile Auto. În urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca instituţie responsabilă, aceasta urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului", a precizat Dan Cărbunaru.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar. 

Guvernul ia în calcul plafonarea prețurilor la RCA

Guvernul ia în calcul plafonarea prețurilor RCA, așteptându-se și raportul ASF privind controlul efectuat la Euroins, după cum ar fi declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit surselor „Adevărul”.

Potrivit unor surse guvernamentale, şeful ASF ar urma să prezinte o concluzie după controlul realizat la Euroins.  Cât privește o posibilă plafonare a tarifelor RCA, premierul ar fi afirmat, potrivit surselor citate, că poate fi o soluție, pe o perioadă determinată de timp. 

La data de 9 martie a.c., reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) spuneau că iau în calcul o posibilă plafonare a tarifelor RCA, în vederea protecției consumatorilor, deja afectați puternic de creșterea inflației.

“În vederea protecției consumatorilor, ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA”, a declarat pentru „Adevărul” Dan Apostol, purtător de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară.

Anterior, ASF ceruse firmelor de asigurări să nu facă speculații și să nu impună tarife exagerate la RCA, ca urmare a publicării tarifelor de referință.

Este drept ca oamenii să fie îngrijorați cu privire la creșterea tarifelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiara atrage atenția tuturor companiilor de asigurări să nu speculeze piața, să nu impună tarife exagerate la RCA”, afirma sursa citată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite