Camera Deputaților a adoptat un nou proiect de lege pentru „sacrificiile făcute de prizonierii de război români"
0Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, cu 235 de voturi favorabile și o abținere, un proiect de lege care instituie oficial Ziua Prizonierilor de Război Români, sărbătorită anual pe 24 august.
Având în vedere că Parlamentul a adoptat proiectul în regim decizional, acesta va fi transmis pentru promulgare.
Proiectul de lege a fost inițiat de PSD și vizează completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și a drepturilor invalizilor și văduvelor de război. Astfel, 24 august va deveni o zi dedicată comemorării prizonierilor de război români, mai ales a celor care au suferit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Această dată a fost aleasă pentru „sacrificiile făcute de prizonierii de război români din cel de-Al Doilea Război Mondial, nevoiți să suporte ororile și tratamentele inumane din lagărele de muncă forțată și pentru devotamentul acestora față de România, neacceptând să trădeze patria, în semn de recunoștință și în memoria lor”, au explicat inițiatorii proiectului.
În ciuda importanței istorice, legislația din România nu prevedea până acum o zi oficială de comemorare a prizonierilor de război români din cel de-Al Doilea Război Mondial, spre deosebire de alte categorii de victime ale regimurilor totalitare. Parlamentarii au subliniat că, în prezent, există zile naționale, europene și internaționale consacrate victimelor regimurilor autoritare, deportaților, celor internați în lagăre sau deținuților politici, dar nu și pentru prizonierii de război români.