Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
0Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
După ce au întors pe toate fețele scenariile prin care PSD și PNL pot să-i învingă pe Nicușor Dan și pe Cristian Popescu Piedone, recent intrat în cursa pentru Capitală și cu o intenție mare de vot, Coaliția aproape a găsit independentul pe care-l creditează cu șanse, cu toate că nu toți liderii sunt încântați.
Cătălin Cîrstoiu (50 de ani), cel pe care Coaliția ar vrea să-l arunce în luptă, este în prezent manager al Spitalului Universitar de Urgență București. Acesta e șeful Secției Ortopedie-Traumatologie I a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) și decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității „Carol Davila“ din București (UMFB). Soția lui, Monica Cîrstoiu, lucrează tot la Spitalul Universitar, ca medic ginecolog.
Înainte de desemnarea drept candidat al Coaliției, Nicolae Ciucă a afirmat că, din punctul său de vedere, Cătălin Cîrstoiu poate să-l învingă primarul general, Nicușor Dan, dacă are susținerea PSD și PNL. De altfel, până în prezent, cei mai redutabili candidați sunt primarul în funcție și Cristian Popescu Piedone, edilul de la Sectorul 5 și politician experiment. Surse politice au precizat că reputația profesională îl poate ajuta pe Cîrstoiu, la fel cum l-a ajutat și pe Sorin Oprescu. Ce nu spun liderii este că, înainte de a reuși să iasă primar, Oprescu avusese două mandate de parlamentar și două candidaturi ratate în cursa pentru Capitală, fiind și fost șef al filialei PSD București, plus cu o prezență activă în spațiul public de aproape un deceniu.
Legăturile indirecte cu politica mare
Cîrstoiu este și finul lui Traian Băsescu, fiind decorat de fostul președinte în 2010, când era la cârma statului, de Ziua Mondială a Sănătății, cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler. Legăturile lui Cîrstoiu cu politica au fost indirecte, prin intermediul tatălui său, Ion Cîrstoiu, care a avut două mandate de parlamentar, dar a fost și prefect, și subprefect al județului Argeș, după ce nu a mai prins legislativul în 2004. Cîrstoiu senior a fost strâns legat de PD și PDL, fiind alături de această formațiune de la înființarea sa, la începutul anilor ’90, când a condus filiala Argeș.
Unele voci au ironizat demersul aducerii pe ultima sută de metri a unui candidat necunoscut. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a precizat că nu mai știe care va fi alegerea finală, între „doctorul de genunchi“ și arhitectul Tiberiu Florescu, fiind de părere puteau să aducă o rudă a lui Gaudi, dacă tot au fost în Spania, el, Nicolae Ciucă și Lucian Bode.
În momentul de față, în ambele formațiuni ale Coaliției este o stare de confuzie privind oprirea la o persoană pe care nu o văd cu suficientă tracțiune ca să se bată la a doua cea mai votată demnitate publică din România. Cu toate acestea, atât liberalii din București, cât și social-democrații respectă disciplina de partid, deși mai ales dinspre PNL sunt voci critice. Rareș Bogdan s-a pronunțat public pentru varianta Burduja la Capitală, la fel și deputatul Robert Sighiartău, unul dintre opozanții față de alianțele electorale cu PSD.
PSD și PNL vor merge cu liste comune la Consiliul General, dar și la sectoarele din București, pentru a putea exista o coerență la nivel de vot, în condițiile în care cei cu buletin de București vor avea doar pentru locale nu mai puțin de patru buletine de vot: primar de sector, primarul general, Consiliul General și Consiliul Local. Urmează să fie deciși și algoritmii de reprezentare la Primăria Generală și la sectoare.
Ce se întâmplă la sectoare
PSD și PNL urmează să-și împartă candidații și la sectoare. La Sectorul 1, cel mai probabil va fi un liberal. Iar dacă nu va candida la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja nu e tras pe linie moartă total, ci are șanse mari să fie candidatul de la Sectorul 1, în condițiile în care mai mulți ani a fost șeful filialei liberale, înainte de a ceda organizația lui George Tuță. „Sebastian Burduja este o variantă foarte bună pentru Sectorul 1, şi nu pentru că o spun eu, ci pentru că o spun cetăţenii din Sectorul 1 care l-au recomandat în sondajele pe care le-am făcut ca fiind acea persoană care poate să îi reprezinte în primăria Sectorului 1“, a afirmat Ciucă, subliniind că va purta o discuție cu Burduja și cu Tuță. Candidatul Coaliției va trebui să intre în cursă cu Clotilde Armand, primarul în funcție, dar și cu Liviu Negoiță, fost primar al Sectorului 3, acum reprezentant al PUSL, formațiunea care îl are ca locomotivă electorală pe Cristian Popescu Piedone.
În schimb, la Sectorul 2, cele mai mari șanse pentru a fi candidatul Coaliției le are Rareș Hopincă, deși de la PSD a mai fost vehiculat și Dan Cristian Popescu, actual deputat și fost viceprimar. În prezent, Primăria Sectorului 2 este condusă de Radu Mihaiu de la USR. În cazul Sectorului 5, situația nu e clară, în condițiile în care atât PSD, cât și PNL au organizații relativ slabe, iar cel mai probabil favorit la câștigarea primăriei va fi Vlad Popescu Piedone, fiul actualului edil, care țintește o funcție mai importantă, la Capitală.
La sectoarele 3, 4 și 6 ar urma să fie susținuți Robert Negoiță, Daniel Băluță și Ciprian Ciucu. Un paradox e că la Sectorul 4 inclusiv PUSL-ul lui Piedone îl susține pe Băluță.