Bolojan, avertisment după ce s-a prelungit măsura plafonării adaosului comercial la alimente. „Nu rezolvă problema pe termen lung”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a decis joi, în ședința de guvern, prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază cu încă şase luni, până la 31 martie 2026. Premierul Ilie Bolojan a transmis însă că „intervenţiile directe în piaţă nu rezolvă problema pe termen lung”, măsura fiind propunerea PSD.

FOTO Inquam / George Călin
FOTO Inquam / George Călin

„În ședința de Guvern de astăzi am decis să prelungim plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă șase luni, până la 31 martie 2026.Această măsură îi ajută pe oameni să aibă acces la produse precum pâine, lapte, carne, ouă, ulei, legume sau fructe și protejează în special familiile cu venituri mai mici”, a transmis premierul pe Facebook.  

Premierul subliniază însă că măsura nu ajută pe termen lung: „Am luat această decizie după discuții atât în coaliție, cât și cu reprezentanții marilor rețele comerciale și cu producătorii. Însă știm cu toții că intervențiile directe în piață nu rezolvă problema pe termen lung. Soluția reală este să producem mai mult și mai bine în România: să susținem producătorii noștri, să procesăm mai mult aici, acasă, să avem exporturi românești mai puternice și să atragem investiții noi, care aduc locuri de muncă și venituri mai mari pentru oameni”.

„Guvernul rămâne alături de cetățeni și ia măsuri pentru a proteja puterea de cumpărare și pentru a întări economia românească”, a mai transmis premierul.

Plafonarea prețurilor la produsele de bază a fost prelungită în ședința de guvern de joi. PSD a obținut prelungirea plafonării cu 6 luni, în contextul în care premierul Bolojan dorea o prelungire a măsurii de 3 luni.

Decizia păstrării măsurii de plafonare vine ca un compromis făcut de premierul Ilie Bolojan, după ce președintele Nicușor Dan le-a cerut liderilor Coaliției, în ședință, să facă unele compromisuri, pentru a ajunge la consens pe măsurile pe se contrazic în ultimele săptămâni.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite