Blaga, despre candidatura Elenei Udrea: „E foarte bine. Iată, avem competiţie. Partidul va decide“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga susţine că are viziuni diferite faţă de contracandidata sa la şefia partidului
Vasile Blaga susţine că are viziuni diferite faţă de contracandidata sa la şefia partidului

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că este foarte bine că Elena Udrea va candida la şefia partidului şi că probabil vor mai fi una sau două candidaturi, el apreciind că, indiferent cine va câştiga competiţia, partidul trebuie să rămână unit.

„Este foarte bine că dânsa candidează. Iată, vom avea competiţie în partid", a spus Blaga într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, transmite Mediafax. „Acum sunt două potenţiale moţiuni. Probabil vor mai apărea una sau două", a adăugat liderul PDL, care luni şi-a anunţat candidatura pentru reconfirmarea la şefia partidului.

Blaga a apreciat că această competiţie este benefică pentru că partidul trebuie să stabilească direcţia în vedea alegerilor de anul viitor. „Trebuie să reconstruim partidul şi, indiferent cine câştigă, partidul să rămână unit", a adăugat Vasile Blaga.

El s-a declarat convins că democrat-liberalii care vor participa la Convenţia din 23 martie, peste 4.500 de persoane, ştiu exact rolul fiecăruia dintre candidaţi în ultimii ani: „Sunt absolut sigur că judecata partidului e cea corectă“. „E vorba de o competiţie. Aici nu e o confruntare, că nu am de ce să mă confrunt cu dânsa. Avem viziuni diferite şi partidul va decide", a mai declarat preşedintele PDL.

Deputatul Elena Udrea a anunţat, marţi, că va candida la preşedinţia PDL, la Convenţia Naţională din martie: „Candidez pentru PDL, nu împotriva cuiva, candidez pentru viitorul partidului. (...) Sper să avem parte de o competiţie frumoasă, şi nu de o dispută".

Ea a precizat că este o decizie pe care a luat-o după ce a discutat cu colegii de partid.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite