Berceanu se declară nemulţumit de activitatea de deszăpezire
Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat vineri pentru NewsIn că, în urma controalelor efectuate, a descoperit că lipsesc utilajele necesare activităţii de deszăpezire şi că va continua permanent aceste inspecţii.
"În unele locuri lucrurile stăteau bine, însă în unele locuri, lipseau utilajele pe care ar fi trebuit să le aibă. La Sinaia, de exemplu, stau prost cu nisipul. Dacă ninge, le ajunge numai pentru 2-3 zile", a afirmat vineri pentru NewsIn ministrul Radu Berceanu.
Acesta a mai spus că va decide săptămâna viitoare ce sancţiuni va da pentru neregulile găsite.
"Voi face permanent controale. Noi trebuie să fim pregătiţi cu utilaje, sare, nisip. Însă nu suntem pregătiţi cu autostrăzi. Dacă am fi avut şi autostrăzi, era bine", a menţionat Berceanu.
Radu Berceanu a precizat că vrea să verifice în continuare şi alte districte ce ţin de CNADNR, dar nu a menţionat care, pentru că nu vrea să le dea timp oamenilor de acolo să se pregătească de inspecţie.
Trafic îngreunat
Pe mai multe drumuri naţionale se circulă cu dificultate, în condiţii de iarnă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, însă niciun drum nu este închis, potrivit centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
Pe drumurile din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Cluj, Maramureş, Buzău, Covasna şi din Moldova se circulă în condiţii de iarnă, stratul de zăpadă de pe carosabil fiind între 3 şi 20 de centrimetri.
Pe DN 1 pe Valea Prahovei, în zona localităţilor Nistoreşti- Comarnic, era în cursul zilei de vineri aglomerat pe sensul de mers înspre Braşov.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române recomandă rutele ocolitoare DN1 A Ploieşti- Vălenii de Munte- Cheia- Săcele- Braşov sau DN 7 Bucureşti- Băldana- DN 71- Băldana- Târgovişte- Fieni- Sinaia.





















































