Băsescu: „Resping Memorandumul cu FMI din cauza accizei suplimentare. Poziţia mea e cunoscută la Washington”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Presidency
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Presidency

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că nu va semna Memorandumul privind aprobarea negocierilor dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, motivul principal fiind introducerea accizei suplimentare la benzină.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
Este doar o declaraţie de presă, nu conferinţă, spre marea voastră satisfacţie. Vor fi zile multe de acum înainte. Subiectul este legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare de către Guvern, memorandum care abordează două teme. Prima este aprobarea rezultatului discuţiilor purtate cu FMI şi a doua temă a memorandumului este aprobarea semnării memorandumului de către domnul ministru Chiţoiu şi Liviu Voinea. Este vorba despre memorandumul pentru aprobarea negocierilor purtate de Guvern cu Fondul şi semnarea scrisorii Guvernului către Fond, scrisoare care ar trebui să intre în board în luna decembrie. Am decis să nu aprob acest memorandum, pentru că pe pagina a treia este făcută menţiunea, la obligaţiile asumate de Guvern: “majorarea accizei la carburanţi cu şapte eurocenţi pe litru”. Nu voi asuma această măsură.

Preşedintele Băsescu: Resping Memorandumul cu FMI din cauza accizei suplimentare

Sigur că propaganda poate spune foarte multe. Eu spun, însă, precis câteva lucruri: România nu e dependentă de tranşe de bani de la Fond, deci faptul că trebuie renegociat memorandumul nu creează nicio problemă de finanţare pentru România.

Această acciză ajunge la pompă 52 de bani la motorină şi 53 de bani la benzină, ceea ce înseamnă o creştere cu 8% a preţurilor. Efectele vor fi: creşterea preţurilor, o creştere suplimentară a inflaţiei, foarte multe IMM-uri vor intra în insolvenţă sau faliment şi cel mai rău efect va fi cel la adresa a acelora pe care Guvernul spune că vrea să îi ajute. Această creştere de preţ la carburanţi va afecta mult mai mult pensiile decât creşterea de 3,75% pe care legea obligă Guvernul să o facă.

Guvernul trebuie să renunţe la acciza pe combustibil. 

De aceea, nu voi semna memorandumul şi vreau să avertizez şi Guvernul şi Parlamentul să renunţe la minciună, pentru că neaplicarea acestei taxe se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde RON la ministerul domnului Dragnea şi am mai văzut un excedent de resursă pus la plata serviciului datoriei.

Vreau să atenţionez că bugetul mai cuprinde o minciună. Taxa pe construcţii este evaluată la circa 480 de milioane, ceea ce este o mare minciună. Taxa pe stâlp poate produce orice sumă între 500 de milioane şi 15 miliarde, deci e o altă rezervă pe care Guvernul Ponta o ascunde. Resursele de Ministerul Dezvoltării sunt destinate baronilor locali, nu populaţiei. Ce vrea să facă Guvernul şi Dragnea cu aceşti bani – toate sunt programe care se pot face cu bani europeni, numai că aceia se fură mai greu şi, fiind două rânduri de alegeri, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene trebuie să aibă bani pe care nu îi controlează UE.

Nu se afectează nici bugetul pentru pensii, nici cel pentru creşterea salariului minim, deci niciuna din aceste facilităţi care sunt finanţate în buget nu sunt afectate dacă se renunţă la acciza suplimentară. Am vrut să vă motivez de ce nu semnez memorandumul. Legal, este obligatorie aprobarea de către preşedinte. Dacă Fondul acceptă o relaţie directă cu Guvernul, este problema lor. Ei pot modifica şi legea printr-o OUG, dar nu cred că pot da OUG pentru Constituţie. Aici au o problemă. I-am avertizat demult să reia negocierile cu Fondul, am atenţionat Guvernul, Parlamentul. Nu semnez acest memorandum pentru că ce fac este fără precedent. Au fost guverne în dificultate, dar acesta nu e în dificultate, nu e o nevoie stringentă, ci doar pentru a crea resurse destinate alegerilor din 2014. Or, acest lucru mi se pare inadmisibil. Puterea să facă o campanie electorală pe banii lor, nu pe banii populaţiei!

Taxa pe construcţii e o extindere a bazei de impozitare. În afară de producătorii de combustibili lichizi, dacă ne referim la costurile suplimentare de la electricitate şi cele de la gaze, acestea nu sunt încă pe deplin liberalizate. Având în vedere că preţurile la energie electrică şi la gaze trebuie să crească în  conformitate cu un calendar stabilit, această taxă poate fi inclusă în programul de liberalizare a preţurilor şi atunci nu vine cu un preţ suplimentar. Ea poate fi absorbită în treptele de creştere a preţurilor la energia electrică. Poate fi considerată o nouă etapă de creştere.

Asta este ceea ce doream să comunic. Este fără precedent, este prima dată când refuz semnarea unui memorandum şi Guvernul trebuie să recunoască faptul că a negociat fără să aibă un mandat. Cu atât mai mult, nu îmi pot cere să le validez ceea ce au negociat fără mandat. Am mai semnat, acordul trecut l-am semnat,deşi nu au avut mandat, deci nu fac o chestiune de viaţă şi de moarte dacă negociază fără mandat, cu condiţia să negocieze bine, iar spiritul acordului semnat la începutul anului, când am început al treilea acord, respecta motivele pentru care am susţinut să avem un nou acord cu Fondul. Motivele au fost: să continuăm programele de restructurare a aparatului de stat, pentru creşterea competitivităţii sectorului economiei de stat şi creşterea economică. A fost lucrul pe care l-am spus şi în întâlnirile cu Fondul, la care au participat Guvernul şi BNR. O astfel de acciză inhibă consumul. Acest lucru mi se pare inacceptabil.

Eu am informat Fondul cu privire la poziţia mea, deci la Washington e cunoscută poziţia mea. În ianuarie vine din nou delegaţia Fondului, se poate renegocia acest punct şi se poate intra în board-ul imediat după revizuirea care se va face după luna ianuarie – februarie sau martie. Sigur, Guvernul îşi poate asuma să trimită fără semnătura mea acest memorandum.

Anunţul intervine în contextul în care, astăzi, premierul Victor Ponta a declarat că acciza suplimentară la benzină, atacată de preşedintele Băsescu, a fost una dintre măsurile convenite cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional şi a opinat că liderul de la Cotroceni nu ar avea dreptul să conteste Legea bugetului la Curtea Constituţională.

Materiale pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu, despre noua taxă pe combustibil: Aceşti bani sunt pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu

Citeste mai mult: adev.ro/mwrxgp

Traian Băsescu, despre noua taxă pe combustibil: Aceşti bani sunt pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu

Traian Băsescu, despre noua taxă pe combustibil: Aceşti bani sunt pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu

Ponta îi răspunde lui Băsescu: Menţinem acciza de 7 cenţi la carburant. Putea să nu semneze acordul FMI, dar a semnat

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite