Băsescu: „Ponta şi baronii nu ştiu ce înseamnă să cumperi un teren legal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu o nouă reacţie la ultimele acuzaţii ale premierului Victor Ponta, precizând că prim-ministrul este ocupat cu protejarea baronilor locali şi nu  înţelege că cineva poate să-şi achiziţioneze un teren pe cale cinstită.

„Constat furia pe care a stârnit-o achiziţionarea cinstită a unui teren, printr-un credit bancar, şi uimirea liderilor PSD în faţa unei tranzacţii corecte şi legale a cărei investigare cu cât avansează mai mult, cu atât confirmă că s-a făcut cu respectarea deplină a legii. Este greu pentru domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta şi pentru baronii care şi-au dobândit terenuri în mod ilegal să înţeleagă că acestea pot fi cumpărate cinstit, în schimbul unui credit bancar. Obiceiul domniilor lor este să jefuiască terenuri de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» sau de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS)“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Traian Băsescu spune că se pune la dispoziţia organelor de anchetă. „Vă asigur că şi eu şi familia mea stăm oricând la dispoziţia organelor de anchetă pentru a dovedi legalitatea acestei tranzacţii şi pentru a demonta minciuna domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta. Fac precizarea că tranzacţia de la Nana este încheiată între doi subiecţi de drept privat, iar plăţile s-au făcut transparent, numai prin bănci, putând fi, cu uşurinţă, controlate de instituţiile statului care sunt interesate să dovedească adevărul în acest caz“, mai precizează şeful statului.

Premierul Victor Ponta a anunţat că mâine va fi depusă o plângere penală, semnată de mai mulţi parlamentarii, împotriva preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a acuzaţiilor şefului statului la adresa senatorului Gabriela Vrânceanu Firea.

„A fost un atac mafiot efectuat aseară de Traian Băsescu împotriva colegei noastre. Am decis ca toţi parlamentarii, până mâine, să avem o plângere o penală, de ameninţare şi şantaj. Pentru simplu motiv că doamna Firea face parte din comisia de anchetă a fost ameninţată. Vom depune această plângere penală mâine. Cel mai târziu, în decembrie, Traian Băsescu, trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot nu intimidează. Este vorba de evaziune fiscală, spălare de bani la comisia Nana. O voi semna şi eu şi toţi senatorii şi deputaţii care consideră că acest comportament mafiot tebuie sancţionat“, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.

„Mă tem pentru familia mea“


Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, duminică seara, într-o emisiune difuzată de Realitatea TV, cum vede ancheta derulată de comisia parlamentară desemnată să investigheze achiziţionarea, de către fiica sa, a terenului din comuna Nana, for din care face parte şi senatoarea PSD Gabriela Firea.

„Ar face bine să fie atentă şi să se preocupe de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă“, a spus Băsescu, invitat într-o emisiune difuzată de Realitatea TV.

La rândul său, senatoarea a declarat, pentru un post de televiziune, că nu ştie ca soţul ei să fie la ora actuală anchetat de Parchet şi nici nu are vreun dosar în instanţă, „dacă nu cumva din luna ianuarie s-au dat nişte comenzi pentru a i se fabrica dosare“.

„Fireşte că mă tem pentru familia mea, îmi este frică, mi-e teamă de acest şantaj direct. Vom încerca să finalizăm raportul săptămâna asta, urmând ca, după scurta sărbătoare de Paşti, să prezentăm raportul în plenul Parlamentului“, a mai spus Gabriela Firea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite