Băsescu: Chiţoiu a minţit. Dacă era anchetat, trebuia să spună şi cum a primit aprobare de la premier ca OUG privind ASF să fie aprobată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a criticat marţi decizia Parlamentului de a refuza ridicarea imunităţii fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Preşedintele Traian Băsescu a comentat, marţi, votul dat de către deputaţi în cazul solicitării privind începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu. Potrivit preşedintelui, hotărârea Camerei se va reflecta şi în viitorul raport MCV şi va avea consecinţe negative în procesul de aderare a României la Schengen.

De asemenea, preşedintele a mai vorbit despre prezenţa membrilor partidului extremist maghiar Jobbik pe teritoriul României şi a avertizat că va cere emiterea unui act normativ care să le interzică acestora să pătrundă în ţară.

Iată principalele declaraţii:

Declaraţia de presă de astăzi este legată de noul episod din Parlamentul României. Am constatat că majoritatea parlamentară a refuzat astăzi, din nou, să lase justiţia liberă, în condiţiile în care Parlamentul României este acuzat în raportul Uniunii Europene, care vizează actele de corupţie şi care se referă la toate cele 28 de state, dar la noi în mod special este menţionat Parlamentul ca o instituţie care împiedică independenţa justiţiei. De asemenea, în raportul MCV, dacă instituţiile care ţin de justiţie primesc aprecieri bune, Parlamentul e menţionat ca cel care încalcă statul de drept şi blochează justiţia.

Noul episod, cel legat de fostul ministru al Finanţelor, este o confirmare a ceea ce s-a înscris în raportul MCV, dar şi în raportul cu privire la corupţia la nivelul UE. Mai mult, este confirmată şi aprecierea din raportul Departamentului de Stat cu privire la România, în care Parlamentul este o instituţie care nu respectă standardele statului de drept. 

Acest episod viza o anchetă cu privire la modul în care o ordonanţă de urgenţă, ordonanţa 94/2013 cu privire al ASF,a  fost emisă şi manipulată şi confirmă faptul că Guvernul Ponta este corupt. Dacă azi se dădea aviz ca domnul Chiţoiu să fie anchetat, trebuia să spună şi cum a primit aprobarea de la premier şi cât de deschis a fost premierul ca o ordonanţă de urgenţă să fie aprobată peste noapte.

Chiţoiu a spus azi, în Parlament, câteva minciuni care au părut a fi o justificare. Chiţoiu minte, nu a avut sesizări de la FMI sau de la alte instituţii, care s-au manifestat, într-adevăr.

Domnul Ruşanu, care era parlamentar, tot soiul de rude ale parlamentarilor sunt în ASF. Observaţia a fost eliminată din OUG. Azi, majoritatea parlamentară şi, în mod deosebit PSD, au protejat investigarea unui act de corupţie la nivel guvernamental.

Analizând modul de reacţie al Parlamentului la astfel de sesizări, am mai constatat un lucru: Parlamentul a refuzat să constate încetarea mandatului pentru doi parlamentari care au fost declaraţi incompatibili. Este vorba de domnul Daniel Mora şi Ştefan Stoica şi nimeni nu a luat notă de aceste hotărâri în Parlament. Este un număr destul de mare de parlamentari pentru care s-a cerut aprobare pentru începerea urmăririi penale şi a fost refuzată: Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre, Chiţoiu. Mai avem şi parlamentari pentru care s-a refuzat ridicarea imunităţii în vederea arestării: Cosma Vlad şi Ion Stan. Pentru parlamentarul auto”, Coman, Parlamentul a încuviinţat imediat arestarea.

E foarte mare diferenţa de tratament.

Sunt toţi politicieni cu ştate vechi care fac parte din corupţia transpartinică ce se mişcă în Parlament cu solidaritate din partea tuturor. Aici este marea problemă a Parlamentului. Sigur, unul ca bietul, spun în ghilimele, deputat auto care nu ştia pe ce lume trăieşte, sistemul s-a derobat imediat de el, pentru că  nu conta ca influenţă. Dar când vine vorba de Cosma, de Vosganian, de Borbely, lucrurile se schimbă.

Facem eforturi uriaşe să deschidem porţile Schengen, în beneficiul tuturor românilor şi a întregii economii. Parlamentarilor din majoritate nu le pasă. Îmi pare rău, o să citesc din nou partidele din care fac parte. Vosganian – PNL, Borbely – UDMR, Dobre – PNL, Chiţoiu – PNL, Cosma – PSD, Ion Stan – PSD. Indiferent de situaţia partidelor, aceşti oameni şi cei care sunt colegi cu ei îi apără fără rezerve, chiar făcând rău României, discreditând statul român.

Statul este discreditat, asta s-a realizat şi astăzi cu finul Chiţoiu, care e parte dintr-un angrenaj mai mare gestionat de naşul Ruşanu, cu tentacule în toate structurile fiscale ale statului. Eu sunt doar în situaţia de a constata, pentru că nu am cum să influenţez deciziile Parlamentului, dar românii trebuie informaţi, să ştie cine le face rău, cine îi discreditează.

Despre introducerea accizei la benzină:

Aş mai aborda un subiect, referitor la ce se va întâmpla de la 1 aprilie, când Guvernul urmează să susţină taxa la benzină. O spun încă o dată, cum am spus-o şi la timpul potrivit – taxa nu e necesară, având în vedere că în bugetul de stat sunt ascunşi suficienţi bani pentru a se putea renunţa la taxă. Singurul loc unde nu sunt ascunşi sunt cei la Ministerul Dezvoltării, unde este o creştere explozivă a bugetului, în vederea alocării către baronii locali.

Despre partidul extremist maghiar Jobbik:

Am observat ieri o prezenţă la vârf a partidului extremist Jobbik. Cer să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist care nu are responsabilitate pentru Europa Unită, ci pentru interesele sale mărunte. Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta. Voi avea o discuţie aplicată cu ocazia primului CSAT, pentru că libertatea, democraţia, dreptul la liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care faci rău altora, iar Jobbik este un partid de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta. Nu văd de ce ne-ar fi ruşine să-i dăm afară.

Despre decoraţia lui Tokes:

Decizia Consiliului de Onoare a fost atacată în instanţă. In funcţie de decizia instanţei, voi acţiona.

Citeşte şi:

Băsescu: Tăriceanu este un surogat de Antonescu. Ponta îl mângâie pe spate şi îi spune: „Crinuţ!“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că numirea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de preşedinte al Senatului nu va modifica raporturile instituţionale dintre Parlament şi Preşedinţie, dar a opinat că fostul premier este, din perspectiva premierului, un înlocuitor al lui Crin Antonescu.

Băsescu: Cer emiterea unui act normativ care să interzică prezenţa extremiştilor din Jobbik pe teritoriul României

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, emiterea unui act normativ care să interzică prezenţa, pe teritoriul României, a membrilor partidului extremist maghiar Jobbik.

VIDEO Băsescu: Extremismul de stânga şi cel de dreapta prind iarăşi rădăcini în Europa, pe fondul crizei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că, după ce Europa a trecut prin drama Holocaustului, astăzi, pe fondul unei crizei economice prelungite, extremismul de stânga şi cel de dreapta, neofascismul, prind iarăşi rădăcini în Europa.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite