Băsescu: Agenţiile guvernamentale, moşia clientelei politice a Guvernului
Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că agenţiile guvernamentale au devenit moşia financiară a clientelei politice a Guvernului, referindu-se la salariile mari pe care le au unii dintre şefii acestor instituţii.
"Aceste agenţii au devenit moşia financiară a clienţilor politici", a afirmat şeful statului într-un discurs televizat, precizând că există soluţii "să se pună stop acestui dezmăţ al unor agenţii guvernamentale din punct de vedere al salarizării".
Preşedintele a dat exemplul ANRE şi a arătat că aceste instituţii sunt "aşa-zis autofinanţate", ele, de fapt, fiind finanţate din taxele pe care agenţii economici le plătesc.
Băsescu a invocat şi cazul şefei de la Fondul Proprietatea, Daniela Lulache, susţinând că, deşi foştii proprietari n-au primit niciun ban, acesta are un "salariu uriaş".
"Asta este nesimţirea politică şi arată cât de lacomă este clientela politică, lacomă şi fără respect, dar cu buna tolerare de către guvern", a adăugat preşedintele. El a propus ca soluţie ca taxele percepute de agenţiile guvernamentale să fie făcute venit la bugetul de stat, iar personalul acestor instituţii să fie plătit pe acelaşi sistem ca funcţionarii publici.
Apel către Guvern, Parlament şi sindicate
Preşedintele Traian Băsescu a făcut şi un apel la responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate, în contextul negocierilor între executiv şi sindicate pentru majorarea salariilor.
Şeful statului a declarat că deprecierea cursului monedei naţionale a fost generată de trei factori, unul dintre acesta fiind competiţia între Guvern şi Parlament: "cine dă mai mult din banii publici, confundând bugetul de stat cu bugetul de campanie".
În opinia preşedintelui, cel de-al doilea motiv care a generat această situaţie îl reprezintă declaraţiile contradictorii ale membrilor Guvernului, care "au trecut de la triumfalismul succesului economic la disperarea convocării CSAT".
El a adăugat că un alt factor este faptul că sindicatele au anunţat revendicări salariale "cu cifre care nu pot fi apreciate decât ca fiind nerealiste".
Băsescu a dat asigurări, "cu responsabilitatea unui preşedinte", că sistemul bancar românesc este solid şi că, urmare a politicii de prudenţialitate a BNR, toate băncile din România sunt într-o situaţie bună.




















































