Barroso recomandă Guvernului României să trateze corupţia drept problemă de importanţă naţională
0Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a încurajat Guvernul României "să trateze corupţia la nivel înalt ca pe o problemă de importanţă naţională", se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al CE, Mark Gray.
Potrivit Mediafax, declaraţia face o trecere în revistă a subiectelor abordate în timpul întrevederii dintre preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi premierul român, Călin Popescu Tăriceanu, menţionând la final discuţiile pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Cei doi au avut "un schimb de opinii bun şi constructiv în ceea ce priveşte viitorul Consiliu european, precum şi o serie de subiecte, inclusiv pachetele privind energia şi schimbările climatice, strategia de la Lisabona şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul reformei justiuţiei şi luptei împotriva corupţiei".
"Preşedintele Barroso l-a pus la curent pe premierul Tăriceanu cu ultimele evoluţii în privinţa eforturilor Comisiei de a consolida Uniunea Europeană şi coordonarea la nivel internaţional în vederea stabilizării pieţelor financiare", se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt, care subliniază de asemenea că Barroso l-a încurajat pe Tăriceanu să intensifice o serie de reforme urgente în România, în special cele legate de politica fiscală.
În ceea ce priveşte pachetul energie şi schimbări climatice, Barroso a mulţumit pentru sprijinul larg acordat de guvernul român tuturor propunerilor Comisiei, se mai arată în declaraţie. De asemenea, potrivit sursei citate, Barroso a subliniat angajamentul său de a colabora cu autorităţile române pentru găsirea unui acord echilibrat şi ambiţios înainte de sfârşitul acestui an.
În final, declaraţia purtătorului de cuvânt al CE arată că, în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare, "preşedintele Barroso a subliniat nevoia unor eforturi reînnoite pentru implementarea definitivă a celor patru obiective acceptate de România la data aderării".
"El a subliniat angajamentul neîntrerupt al Comisiei de a lucra în parteneriat cu autorităţile române, încurajând Guvernul României să trateze corupţia la nivel înalt ca pe o problemă de importanţă naţională".























































