Aviz pozitiv pentru arestarea lui Cristian Rizea. „Trebuia să renunţ mai demult. Nu am ascultat pe cine trebuia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimele zile deputatul Cristian Rizea a zâmbit mai rar. FOTO Facebook Cristi Rizea
În ultimele zile deputatul Cristian Rizea a zâmbit mai rar. FOTO Facebook Cristi Rizea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil solicitarea DNA privind reţinerea şi arestarea deputatului PSD Cristian Rizea, acuzat de spălare de bani şi trafic de influenţă. Plenul Camerei Deputaţilor va da mâine votul final.

UPDATE Comisia Juridică a avizat pozitiv solicitarea DNA privind arestarea lui Cristian Rizea, cu 11 voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'' şi 5 abţineri. Şi cererea de reţinere a fost aprobată: 13 deputaţi au votat ''pentru'', 3 ''împotrivă'', iar alţi 3 s-au abţinut. 

UPDATE Şedinţa Comisiei Juridice a început. La lucrări sunt prezenţi 16 deputaţi. Cristian Rizea îşi va susţine punctul de vedere înaintea votului. Înaintea şedinţei, el le-a înmânat membrilor comisiei punctul său de vedere, un material de 9 pagini. Raportul Comisiei juridice va fi înaintat conducerii Camerei Deputaţilor, care va convoca plenul pentru decizia finală.

În materialul înmânat comisiei, Rizea susţine că dosarul nu conţine suficiente probe pentru a demonstra vinovăţia sa. Mai mult el susţine că speţa a mai fost judecata o dată în 2011 iar martorul de atunci şi-a schimbat acum complet declaraţia, iar acest denunt ar fi singura  proba a procurorilor.

UPDATE Cristian Rizea, înainte de votul Comisiei Juridice: „Acest dosar are o singură probă. În această speţă a mai existat un dosar acum 5 ani, când l-am câştigat în faţa ANI, cu acelaşi obiect, cu aceeaşi sumă de bani, iar acel martor care atunci a declarat cu mâna pe Biblie într-un fel, acum are o declaraţie total schimbată. În aceşti 5 ani de zile a comis ilegalităţi, a ajuns în închisoare şi şi-a negociat libertatea lui cu preţul libertăţii noastre'', a declarat deputatul Cristian Rizea.

El a spus că motivul pentru care a ajuns în această situaţie este dorinţa de a candida la Primăria Sectorului 5 al Capitalei. ''Trebuia să renunţ mai demult. Nu am ascultat pe cine trebuia'', a conchis social-democratul.

Dosarul trimis de procurori în cazul Rizea are nu mai puţin de 8 volume totalizând 2.474 de pagini. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a dat termen comisiei ca, până luni, raportul privind cererile procurorilor să fie finalizat.

Regulamentul Camerei prevede ca în termen de cinci zile de la finalizarea raportului Comisiei juridice să se dea votul în plen privind încuviinţarea cererilor Parchetului de reţinere sau arestare preventivă a unui deputat. În ultima perioadă însă, conducerea Camerei nu a mai aşteptat scurgerea celor cinci zile. Votul în plen se va da cel mai probabil în şedinţa de miercuri. Votul va fi secret, cu bile

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea deputatului PSD Cristian Rizea, pentru că în 2009 ar fi primit 300.000 de euro de la un cetăţean american care i-a cerut să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Deputatul a fost pus sub învinuire, miercuri, pentru trafic de influenţă, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (doua fapte).

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri