Averea lui Călin Popescu-Tăriceanu. Şase maşini, printre care un Porsche din '90, şi jumătate de milion de euro în conturi
0Candidatul ALDE pentru Primăria Capitalei Călin Popescu-Tăriceanu are câte o maşină pentru fiecare dintre cele şase locuinţe pe care le deţine. În colecţia acestuia se regăseşte şi un Porsche fabricat în 1990, o motocicletă Triumph, dar şi ceasuri şi bijuterii evaluate la 60.000 de euro. Cât despre conturile bancare, şeful Senatului deţine aproape 620.000 de euro.
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu deţine două terenuri, ambele în Snagov, precum şi cinci apartamente (dintre care trei din donaţii) şi o casă de vacanţă în Bucureşti, Snagov sau Constanţa. Declaraţia de avere consultată de Adevărul mai arată că liderul ALDE este un împătimit al maşinilor, acesta având şase autoturisme printre care se regăseşte şi un Porsche fabricat în 1990 dar şi o motocicletă Triumph.
Tăriceanu mai deţine bijuterii şi ceasuri „aparţinând soţiei” în valoare de 60.000 de euro şi 15 conturi bancare care însumează aproape 620.000 de euro. Acesta mai deţine acţiuni la mai multe societăţi precum Banca Transilvania, BRD sau Transgaz şi are de recuperat împrumuturi totale de peste 40.000 de euro.
La capitolul venituri, liderul ALDE a beneficiază de salariul de preşedinte al Senatului care i-a adus anual peste 150.000 de lei (30.000 de euro): 13.000 de lei pe lună (2.700 de euro). La acestea se mai adaugă venituri din dividente care i-au adus în conturile lui Tăriceanu nu mai puţin de 220.000 de euro, precum şi vânzări de acţiuni de 51.000 de euro.