AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei. Reacția lui Radu Miruță: „Unii mimează patriotismul, alții îl practică”

0
0
Publicat:

Partidul AUR a depus miercuri, 8 octombrie, în Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță (USR), acuzându-l că a transformat instituția într-o „agenție de plasare a forței de muncă pentru membrii și simpatizanții USR”.

Radu Miruță a transmis că va merge în fața Parlamentului „cu fruntea sus”. FOTO: Mediafax
Radu Miruță a transmis că va merge în fața Parlamentului „cu fruntea sus”. FOTO: Mediafax

Documentul, intitulat „Ministrul Radu Daniel Miruță, dovada vie că USR şi PSD-PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei, transformat în agenţie de plasare a forţei de muncă pentru membrii şi simpatizanţii USR”, este semnat de 39 de senatori și va fi dezbătut și votat luni, 13 octombrie, în plenul Senatului, potrivit News.ro.

Senatorul AUR Petrișor Peiu a anunțat că formațiunea sa consideră că ministrul Miruță este responsabil pentru „politizarea și ineficiența” din Ministerul Economiei.

În replică, ministrul Radu Miruță a transmis că va merge în fața Parlamentului „cu fruntea sus”.

„Unii mimează patriotismul, alții îl practică. Mă voi prezenta în faţa Parlamentului cu fruntea sus, pentru că în 100 de zile am făcut tot ce a ţinut de mine ca România să meargă măcar un pas înainte. Dorm liniştit cu ceea ce am realizat şi privesc această ocazie ca pe o şansă de a spune din nou, public, cum înfrunt alături de colegii mei caracatiţa care vrea să ţină ţara în întuneric şi sărăcie”, a declarat Miruță.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite