Au lipsit de la jumătate dintre ședințele Parlamentului European. Cine sunt europarlamentarii români cu cele mai multe absențe
0Mai mulți europarlamentari români au lipsit de la jumătate dintre ședințele Parlamentului European din iulie 2024 până în prezent, conform prezenței oficiale.

Conform datelor consultate de Digi24.ro, cei cinci au înregistrat între 26 și 29 de absențe din totalul de 65 de ședințe plenare. Gheorghe Cârciu și Gabriela Firea au lipsit de 29 de ori, Dan Motreanu și Cristian Terheș de 28 de ori, iar Claudiu Manda de 26 de ori. Manda se afla și în legislatura anterioară printre cei mai absenți europarlamentari români, imediat după un ales grec care nu a participat la ședințe deoarece se afla în detenție.
Clasamentul este continuat de Dragoș Benea (25 de absențe), Dan Nica și Virgil Popescu (câte 21), Rareș Bogdan și Mihai Tudose (câte 20). Rareș Bogdan s-a aflat și în mandatul trecut printre europarlamentarii cu o prezență scăzută.
Eurodeputați fără nicio intervenție publică
Pe lângă absențele numeroase, mai mulți eurodeputați români nu au luat deloc cuvântul la dezbaterile din plen. Gheorghe Cârciu, Mircea Hava și Claudiu Manda nu au avut nicio intervenție, deși ultimii doi se află deja la al doilea mandat în Parlamentul European.
Claudiu Manda nu a avut nicio contribuție nici în perioada 2019–2024, iar Mircea Hava a vorbit doar de cinci ori în tot mandatul trecut. Printre cei cu activitate redusă la dezbateri se numără și Dragoș Benea (3 intervenții), Gheorghe Falcă (5), Mihai Tudose (5) și Virgil Popescu (6).
Cât câștigă un europarlamentar
Un eurodeputat are un salariu net de aproximativ 8.000 de euro pe lună, la care se adaugă o indemnizație lunară de 5.000 de euro pentru cheltuielile de birou. În plus, fiecare primește o diurnă de 350 de euro pentru fiecare zi de activitate oficială, care acoperă costurile de cazare și masă.
Potrivit regulamentului, europarlamentarii care lipsesc de la mai mult de jumătate dintre ședințele anuale, fără motive întemeiate, pierd jumătate din indemnizația pentru cheltuielile cu birourile. România este reprezentată în Parlamentul European de 33 de aleși.