ANALIZĂ De ce se războiesc Ponta şi Băsescu cu televiziunile atunci când rudele lor dau de greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Traian Băsescu FOTO Mediafax
Victor Ponta şi Traian Băsescu FOTO Mediafax

În pline scandaluri cu rude implicate în dosare de corupţie, atât premierul Victor Ponta cât şi fostul preşedinte Traian Băsescu şi-au fixat ca duşman o anumită televiziune. Traian Băsescu a acuzat Antena 3 că i-a întins o capcană fratelui său, Mircea Băsescu, arestat preventiv, iar Victor Ponta atacă Realitatea TV pentru că a relatat despre dosarul în care cumnatul său este arestat preventiv. Verdictul analiştilor: pozează în victime.

Scandalurile de corupţie în care sunt implicate rude ale lui Traian Băsescu şi ale lui Victor Ponta nu prezintă similitudini doar pe fond, ci şi în modul în care cei doi au încercat să rezolve problema de imagine.

Premierul Victor Ponta a reacţionat joi, pe Twitter, după ce mama sa, Cornelia Naum, a fost audiată de către procurorii DNA în dosarul în care cumnatul său, Iulian Herţanu, se află în arest preventiv. Supărarea premierului s-a manifestat, însă, nu la adresa procurorilor anticorupţie, ci la adresa televiziunii Realitatea TV, care a informat cu privire la audiere. „Mama mea audiată la DNA – show gratuit pt Realitatea TV (că tot nu au ei bani să plătească taxe)“,  a scris Ponta, pe Twitter.

Săptămâna trecută, la scurt timp după vizita surorii sale, Alexandra Herţanu,  la DNA, premierul Victor Ponta a spus că familia sa are parte de „un linşaj mediatic“. „Este o mare suferinţă pentru mine să văd că sora şi mama mea sunt linşate mediatic doar ca să fiu eu lovit politic. Le iubesc şi o să le fiu alături toată viaţa aşa cum îmi sunt şi ele şi aş vrea să am şi eu şi surorile mele tăria de caracter şi echilibrul pe care mama le-a dovedit în toţi cei 72 de ani ai ei“, a scris premierul pe Facebook.

Aceeaşi tactică a fost adoptată şi de fostul preşedinte Traian Băsescu, care, în ultima conferinţă susţinută de la pupitrul de preşedinte, a acuzat Antena 3 că i-a întins o capcană fratelui său, Mircea Băsescu, aflat, de asemenea, în arest preventiv. „Aş vrea să fim decenţi. Fratele meu nu a luat bani. Se va demonstra acest lucru. Va demonstra justiţia. Împreună, dumneavoastră, Abraham şi Bercea aţi făcut o înscenare. Era vorba de bani pe care i-a primit şi îi dădea familiei Bercea”, a răspuns Băsescu unei întrebări adresatăd e o jurnalistă de la Antena 3.

„Pozează în victime“

Analiştii politici contactaţi de „Adevărul“ au tras, la unison, aceeaşi concluzie: distragerea publicului de la subiect şi încercarea de victimizare.  „Victor Ponta duce un război cu Realitatea TV în legătură cu vizitele familiei sale la DNA, pe care nici nu mai contează dacă îl câştigă sau nu. Important pentru Premier este să poată devia întrebările, evident deranjante. Cu fiecare ocazie în care este nevoită să comenteză sau să răspundă, Victor Ponta parează făcând referire la acţiunile unei televiziuni care îi este inamică şi pe care, prin subînţelesuri, vrea să o facă răspunzătoare de acţiuni publice împotriva familiei sale. Omisiunile din discursul său sunt special construite pentru a-l transforma într-o victimă şi pentru a muta atenţia în altă direcţie. Este o tehnică de discurs pe care a folosit-o şi Traian Băsescu în trecut, atunci când făcea referire la Antena 3 sau Dan Voiculescu“, crede Dan Ionescu, consultant politic.

De aceeaşi părere este şi Adi Zăbavă, analist politic, care arată că cei doi încearcă să distragă atenţia electoratului de la petele de imagine create de scandalurile de corupţie în care sunt implicate rudele celor două personaje politice. „În ambele cazuri s-a încercat crearea unui duşman în scopul personalizării luptei şi creionării unei noi situaţii, iar acest "duşman" a fost o televiziune. Minimizarea consecinţelor în ceea ce priveşte propriul "bazin electoral" este scopul acestei tactici. E puţin probabil ca printre telespectatorii canalului Antena 3 să fie un număr semnificativ de oameni care să aibă încredere în Traian Băsescu, aşa cum nici în ceea ce priveşte urmăritorii Realitatea TV nu cred că există prea mulţi "fani" ai lui Victor Ponta. Aceste lucruri fiind în general cunoscute, politicienii încearcă să atragă atenţia propriului bazin electoral de la scandalul de corupţie pozând în victime ale unor posturi de televiziune care mai mereu îi atacă, sperând că acest lucru va face argumentarea veridică“, a spus Adi Zăbavă.

„Lumea vrea anchete“

Analistul politic Lucian Dîrdală este de părere că strategia lui Ponta, copiată de la Băsescu, nu va avea sorţi de izbândă. „Atunci când politicienii răspund acuzaţiilor sau temelor deranjante prin contraatacuri la adresa unor instituţii mass media (aflate în proprietatea adversarilor, afectate de datorii la stat etc.) ei încearcă să delegitimeze demersul întregii prese. Ar vrea să sugereze că totul se explică prin interese speciale, mai ales prin interese ale patronatului instituţiei vizate. Încearcă sa suscite simpatia publicului institutiilor rivale (mai ales in cazul televiziunilor, rivalitatile seamana bine cu cele dintre partide) si sa pozeze in victime. Mai ales în cazul PSD / Ponta, a poza în victimă este strategia favorită după un scrutin în care au fost mult prea agresivi şi au fost pedepsiţi (şi) pentru asta. Este puţin probabil ca beneficiile să fie substanţiale: ne aflam într-un moment atipic în care lumea vrea anchete, multe anchete. Empatia cu politicienii loviţi mai întârzie, cred, vreo câţiva ani“, a spus şi Dîrdală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite