Ana Ciceală nu împărtăşeşte opinia colegilor de la USR PLUS: „Sunt pentru votarea bugetului Capitalei”

0
0
Foto Facebook / Ana Ciceală
Foto Facebook / Ana Ciceală

Bugetul Capitalei propus de Nicuşor Dan este blocat de consilierii USR PLUS, care susţin că cifrele sunt nerealiste. Ana Ciceală nu împărtăşeşte opinia colegilor săi de partid şi este de acord cu votarea bugetului.

„Eu sunt în minoritate faţă de colegii mei în ceea ce priveşte votul bugetului Capitalei, de fapt faţă de unii dintre colegii mei. Am formulat amendamente zilele trecute, am participat de asemenea, fiind membru în Comisia de Buget a CGMB, la nenumărate şedinţe de comisie în ultimele zece zile, cred că au fost peste 33 de ore de Comisie de Buget, în care s-au dezbătut bugetele tuturor instituţiilor subordonate şi direcţiilor din Primărie. Consider că acest buget a fost dezbătut, am formulat amendamente pe care le voi susţine şi în plen şi sunt pentru votul acestui buget, chiar dacă majoritatea din Birourile Municipale reunite USR PLUS Bucureşti şi dintre consilierii generali sunt se pare împotrivă”, spune Ana Ciceală, conform Mediafax.

Întrebată dacă opinia sa privind bugetul Capitalei este împărtăşită de alţi consilieri generali USR PLUS, ea a răspuns: „Din câte ştiu eu, da, dar este minoritară această opinie”.

Ana Ciceală speră ca blocajul pe tema bugetului Capitalei să fie depăşit.

„Mă aştept ca toată lumea să-şi respecte jurământul făcut în urmă cu şase luni şi anume să-şi îndeplinească mandatul, gândindu-se la binele locuitorilor municipiului Bucureşti”.

Consilierii USR-PLUS din Consiliul General au cerut retragerea proiectul de buget al Capitalei: „Avem motive să credem că estimările de venituri nu sunt realistice”.

În replică, consilierii PNL au anunţat că susţin proiectul iniţiat de Nicuşor Dan.

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite