Ambasadorul Ucrainei în România, în vizită de prezentare la Senat

0
0

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, l-a primit luni, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Vasylyovych Prokopchuk, discuţiile vizând recentele evoluţii geopolitice pe fondul războiului din ţara vecină.

Întrevedere Alina Gorghiu și ambasadorul Ucrainei în România FOTO: Facebook Alina Gorghiu
Întrevedere Alina Gorghiu și ambasadorul Ucrainei în România FOTO: Facebook Alina Gorghiu

Potrivit unui comunicat al Senatului transmis AGERPRES, Gorghiu a salutat decizia preşedintelui Volodimir Zelenski de a trimite un diplomat de carieră în calitate de ambasador la Bucureşti, fapt ce reflectă importanţa relaţiilor bilaterale.

Ea a reiterat sprijinul "ferm" al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi a condamnat, în termenii cei "mai fermi", "războiul rus de agresiune premeditat, nejustificat şi neprovocat".

Alina Gorghiu a menţionat că diplomaţia parlamentară este un instrument esenţial pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi efectuarea de schimburi de bune practici. Ea a evidenţiat importanţa organizării primului Summit parlamentar al Platformei Internaţionale Crimeea şi a mulţumit ambasadorului Ucrainei la Bucureşti pentru invitaţia de a participa la acest eveniment.

Preşedintele interimar al Senatului a amintit sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei în plan bilateral şi multilateral, având un rol "foarte activ" şi "instrumental" în furnizarea de debuşeuri esenţiale pentru exporturile de cereale ucrainene (peste patru milioane de tone au tranzitat porturile româneşti de la Marea Neagră şi Dunărea de Jos de la izbucnirea războiului) şi adoptarea unei poziţii "ferme" şi "puternice" faţă de Rusia în formatele multilaterale.

Totodată, Gorghiu a condamnat ferm decretarea mobilizării parţiale a Armatei Ruse şi atrocităţile şi crimele comise în Izium, precum şi organizarea de referendumuri "ilegale" în regiunile ocupate din Ucraina.

Ea a subliniat importanţa încheierii urgente a acestui război "ilegitim" şi respectarea dreptului internaţional, principii care au fost susţinute de diplomaţia română, la cel mai înalt nivel, în cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Preşedintele interimar a asigurat partea ucraineană de sprijinul deplin al Senatului în vederea susţinerii refugiaţilor ucraineni aflaţi pe teritoriul României, inclusiv prin intensificarea dialogului bilateral, la nivel parlamentar, pentru îmbunătăţirea legislaţiei existente.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite