Alesii s-au inghesuit la urne mai ceva ca alegatorii
Dis-de-dimineata, sectiile de votare au fost luate cu asalt, dar nu de alegatori, ci de politicieni si candidati, dornici sa dea exemplu de cetateni preocupati de soarta orasului. Alegerile sunt un
Dis-de-dimineata, sectiile de votare au fost luate cu asalt, dar nu de alegatori, ci de politicieni si candidati, dornici sa dea exemplu de cetateni preocupati de soarta orasului. Alegerile sunt un bun prilej de a fi vazut. Asa ca, toata protipendada politica a fost insotita de cel putin doi membri ai familiei: soti, sotii, copii, nurori si chiar prietenii de joaca ai copiilor. Unii au venit pe jos, infruntand ploaia, altii au coborat din masini impozante ca si functia lor. Programul de votare a fost si el minutios gandit: intai a votat candidatul la Primaria Generala, apoi "sectoristii", la ore diferite. Candidatii la primariile de sectoare au urmarit pe viu votul candidatilor la Primaria Capitalei. Alaiul s-a plimbat apoi dupa fiecare "sectorist", facandu-i galerie in timpul votului.
Sotii Iliescu s-au vorbit si au votat la fel
In ciuda ploii, presedintele Ion Iliescu a venit, ieri dimineata, pe jos de acasa pana la sectia de votare de la Liceul "Jean Monet". Ca de obicei, a fost insotit de sotia sa si de un alai impresionant de sepepisti. Presedintele a parut multumit de organizarea de la sectia de votare si a estimat ca vremea rea nu va afecta prezenta la vot. "Nu e o ploaie care sa sperie. E placut si ploaia face bine, daca nu e in exces. Am venit pe jos...", s-a dat de exemplu Ion Iliescu. Si el, si sotia au pastrat secretul votului. Doamna Iliescu a marturisit ca s-a sfatuit, cu sotul inainte de vot si ca au votat amandoi la fel. "Ne-am sfatuit dar fiecare a votat dupa cugetul lui", a nuantat presedintele.
Intamplator sau nu, simultan cu presedintele Iliescu s-a aflat in sectia de votare si Petre Roman. Prezenta sa a trecut insa aproape neobservata. Imediat dupa plecarea presedintelui, SPP a ridicat dispozitivul impresionant pe care l-a desfasurat la Liceul "Jean Monet" si care a avut o singura sarcina - sa controleze gentile ziaristilor, in timp ce accesul in sectia de votare era liber pentru oricine. Directorul SPP, generalul Naghi, a declarat initial ca sepepistii care faceau filtru nu sunt in subordinea sa. Ulterior, a revenit declarand ca ziaristii au genti si stationeaza in sectia de votare, in timp ce restul cetatenilor vin si pleaca.
"Are cineva vreun dubiu ca m-am votat pe mine?"
"Are cineva vreun dubiu ca m-am votat pe mine?", a strigat, vesel, Traian Basescu, inainte de a introduce in urna buletinul de vot. Actualul primar a votat la ora 9,15 la o sectie de pe langa Bulevardul Pache Protopescu, recunoscand ca este inscris aici intrucat a uitat sa-si treaca in buletin noua adresa. In afara de sotie si de fata cea mai mica, alaturi de Basescu s-a aflat si presedintele PNL, Theodor Stolojan, care s-a luptat efectiv cu cameramanii si fotoreporterii pentru dreptul de a sta alaturi de primarul Capitalei. Dupa vot, Basescu a declarat ca este sigur ca va castiga din primul tur, la fel ca si candidatul aliantei la sectorul 3, Liviu Negoita. Pentru celelalte sectoare, liderul PD a prorocit organizarea celui de-al doilea tur de scrutin. La fel de sigur, Basescu a anuntat si faptul ca Alianta D.A. va detine majoritatea in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dar a precizat ca, pentru a fi sprijinit de peste 50% din acest consiliu, este dispus sa se alieze cu PUR si PRM. "Ne vom alia cu PUR-ul, daca va fi nevoie si, de ce nu, cu Romania Mare. Este mai important sa scoatem mafia pesedista din administratia locala, decat sa... un compromis cu PSD-ul, care s-a dovedit toxic pentru administratii, oriunde a fost. El a creat baroni si va continua sa creeze baroni. Pana si la Bucuresti a reusit sa creeze baronul Vanghelie, ar fi vrut sa creeze si baronul Geoana, trebuie sa le luam mainile de pe puterea din administratia locala!", a explicat Basescu decizia de a se alia, la nivelul CGMB, cu partidul lui Vadim Tudor. El a plecat apoi spre masina, nu inainte de a-si ruga sotia sa-i recupereze buletinul uitat in sectia de votare. In urma lui Basescu, cu audienta redusa la jumatate, Stolojan a facut si el un apel la bucuresteni, cerandu-le sa se prezinte la vot.
Geoana se crede "cel mai bun"
La ora 9, Mihaela si Mircea Geoana au coborat din masina in fata Liceului "Jean Monet", impreuna cu cei doi copii. Instantaneu, in jurul familiei Geoana au facut zid cei sase candidati PSD la primariile de sectoare, mobilizati cu o ora mai devreme sa-l intampine pe candidatul partidului la Primaria Capitalei. "Am votat cu cel mai bun. Bucurestenii merita mai mult si ii indemn sa vina sa voteze", a declarat Geoana. Votul sau a fost supervizat de fiica sa, Ana-Maria, care a tinut mortis sa intre cu tatal sau in cabina de vot, refuzand oferta mamei. Mihaela Geoana s-a consolat cu fiul, Alexandru, care a urmat-o docil.
Nastase, la urne, cu alaiul
Intreaga echipa bucuresteana a PSD, in frunte cu candidatul Mircea Geoana si presedintele organizatiei, Dan Ioan Popescu, l-a asteptat, ieri dimineata, pe Adrian Nastase la sectia de votare unde premierul este arondat. Cu putin inaintea lui, a aparut si Nicolae Vacaroiu, impreuna cu sotia, dar presedintele Senatului a plecat imediat dupa ce a votat. Foarte punctual, Nastase a sosit exact la 9,35 cum fusese anuntat, fiind insotit, ca de obicei, de sotia sa, Dana. Alaiul de primari PSD a stat respectuos pana cand cei doi au votat. O fotografie de grup, ca de final de an scolar, a marcat in istorie momentul, mai ales ca pana acum nu s-a mai intamplat niciodata ca Nastase sa fie insotit de atatia pesedisti la vot. "Am votat pentru un oras european, pentru o echipa competenta, capabila", a spus Nastase, preluand un slogan de campanie a lui Mircea Geoana, ca sa le fie clar ziaristilor ca nu a votat cu Basescu. Dupa alte doua, trei vorbe oficiale, Nastase a plecat, marturisind anturajului ca avea sa fie "o zi foarte lunga". Presedintele PSD urma sa se instaleze dupa-amiaza la sediul partidului in asteptarea rezultatelor sondajelor.
Monica Tatoiu, la brat cu sotul
Monica Tatoiu a votat la sectia 101 din cartierul Aviatiei. A venit insotita doar de sot, baiatul fiind plecat la un prieten "cu care se afla ca fratii". N-a fost insotita de nimeni din stafful PUR, intrucat "n-a simtit nevoia unei companii". Ca o banateanca ce se afla si ca un om de afaceri ce merge bine pe picioarele proprii considera ca si in politica trebuie sa se bazeze inainte de toate pe ea insasi. Celor prezenti la urne a dorit sa le spuna, in acelasi spirit, ca daca bucurestenii nu s-au gandit inainte de a arunca hartii ori gunoaie pe strada ori nu le-a pasat de ceea ce se intampla in jurul lor, vine o vreme cand trebuie sa plateasca pentru greselile facute. Miracolele trebuie sa le infaptuim noi si sa nu se astepte, mereu sa le realizeze Sfantul Anton. Monica Tatoiu se considera un candidat de locul 4 (datorita faptului ca in politica se afla la inceput), de aceea vestea ca ultimul sondaj de opinie o situa pe locul 3 a surprins-o in mod placut. Cu toate acestea, ea nu are prea mare incredere in asemenea anchete de opinie, intrucat apreciaza ca oamenilor le e frica inca sa spuna deschis ceea ce gandesc. Sondajul real este cel dat de urne, adauga Monica Tatoiu.
Oprisan ramane baron si in ziua alegerilor
In dimineata alegerilor, presedintele Consiliului Judetean Vrancea si totodata presedintele filialei PSD, Marian Oprisan, afisa calmul celui mai relaxat om de pe planeta. "Parerea mea este ca luam intre 65 si 70% din voturi. Imi pare rau ca votul nu este uninominal, pentru ca oamenii te voteaza dupa fapte, si nu dupa vorbe", afirma Marian Oprisan. Presedintele Consiliului Judetean Vrancea mai spune ca toata lumea este la post si ca nu exista nici un motiv pentru ca alegerile sa nu se desfasoare in cele mai bune conditii. "Ceea ce am facut se va vedea. Ideea ca Oprisan este un baron care controleaza totul este o aberatie", declara Marian Oprisan, inainte sa iasa din birou pentru a merge la sectia de votare. La Liceul Kogalniceanu apare insotit de primarul orasului Focsani si de prefectul judetului Vrancea. Inainte sa bage buletinele de vot in urna, seful judetului atrage atentia membrilor sectiei de votare, "in calitate de simplu cetatean", sa fie atenti pentru ca tusul stampilei poate trece de pe o parte pe alta si, Doamne fereste, s-ar pierde din voturile PSD. Marian Oprisan explica ca a facut aceasta observatie intrucat in cadrul Biroului electoral judetean membrii partidelor de opozitie au facut o coalitie "anti-frauda" la adresa PSD.
Autosuspendat din functie, apoi demisionar din PSD in urma acuzatiilor din presa, Marian Oprisan a revenit spectaculos in fruntea pesedistilor din Vrancea in urma unui scrutin preelectoral organizat in sanul filialei. De pe aceasta pozitie, isi permite acum sa declare ca nu Guvernul stabileste prioritatile in judetul Vrancea".
Mitica, Mercedesul si maneaua
Mitica Dragomir face abuz de punctualitate. Cu zece minute inaintea orelor (10,00) anuntate pentru prezentarea la urne a candidatului peremist, acesta descinde in fata Liceului German dintr-o limuzina Mercedes, alaturi de sotie, de fiu si de nora. Desi, ironia sortii, acordurile ale unei manele urlate de un casetofon, undeva, prin blocurile dimprejur, asigura "solemnitatea" momentului, candidatul ne afiseaza zambetul smecher-bonom si pieptul bombat a siguranta de sine, care au consacrat personajul "Nea Mitica". Nea Mitica de la urne pare un taran amarat si resemnat, impacat cu soarta care, de data asta, i-a fost potrivnica. Holbeaza ochii a mirare cand afla ca ai lui nu pot sa-l voteze in acelasi loc, fiindca domiciliaza in alta parte, si intra, debusolat, in cabina de vot. Nu zaboveste prea mult. La iesire, dand cu ochii de "presari" redevine insul comunicativ de la "circotecile" televizate: "N-am stat mult in cabina, fiindca eu am stiut ce votez... He-he-he! Am votat pentru strazi mai bune, fara balti ca astea prin care ati venit si voi, pentru pensii mai bune la pensionari si pentru locuri de munca". Isi probeaza spiritul civic - "Rog lumea sa vina la vot, chiar daca ploua cu galeata" - dupa care paraseste zona cu familia si cu Mercedesul. Intre timp, maneaua isi consuma ultimele lalaieli despre "bani" si "dusmani".
Doua ore mai tarziu, acelasi Mitica Dragomir se prezinta la datorie, in Cotroceni, pentru a-l asista pe alegatorul C.V. Tudor cand baga buletinul in urna. Cu putin inaintea sefului peremist, la Scoala 150, voteaza Valeriu Stoica, liderul liberal autoexilat in planul secund, si fiica acestuia. "Am votat, DA. D.A. PNL-PD", spune fostul ministru. Seful peremist respecta "sfertul academic" de intarziere si vine cu sotia, cu fetitele, dar si cu obisnuita lui suita de locotenenti de partid. Vesel, in ciuda ploii bacoviene de afara: "Ce faci, Mitzura? Cu tine am votat, sa stii", ii arunca, dupa votare, cu zambetul pe buze, venerabilei deputate. Declara ca alegerile de anul acesta vor inchide un ciclu istoric malefic, marturiseste ca n-are emotii, desi a muncit pana la 4,00 dimineata, si dovedeste mai putin civism decat Nea Mitica: "Nu pot sa le spun oamenilor sa vina la vot, ce-s eu, mobilizator de mase?! Sa-i cheme Iliescu, sa le cante asa cum le canta babelor din Oltenita sau in brigada artistica de la liceu". Alaiul peremist se scurge incet pe poarta Scolii 150, fara sa observe panoul mare cat o zi de post si de campanie electorala, pe care scrie "Scoala renovata de Primaria Sectorului 5, primar Daniel Marian Vanghelie".
Mischie si-a stampilat oamenii
Insotit de sotie si de matusa care i-a lasat mostenire vila din Tg. Jiu, fostul lider al PSD Gorj, Nicolae Mischie, a votat duminica, la putine minute dupa ora 9, la Colegiul Virgil Madgearu. La iesirea din sectie a declarat: "I-am votat pe cei pe care eu i-am propus pentru ca PSD este un partid care trebuie sa se bucure de aprecierea unanima a societatii romanesti". Initial, cei trei au intrat in sectia 7 de votare, nu in cea cu numarul 32, unde figurau pe listele de alegatori. Dupa valurile facute in randul membrilor organizatiei judetene a PSD cu declaratia privind demisia temporara, Mischie a tinut sa le reaminteasca ziaristilor ca el este membru PSD si ca "probabil" va reprezenta organizatia de la Gorj dupa alegeri, daca i se va solicita. Mai mult, Mischie s-a laudat ca el a organizat toata campania electorala a PSD: "Aceasta campanie a fost pregatita de mine si de echipa mea. Noi am declansat-o acum 6-7 luni, nu de doua saptamani". Baronul de Gorj nu si-a manifestat regretul ca nu se mai afla pe listele de candidati la Consiliul Judetean, declarand ca se simte cat se poate de bine si de lejer. Mischie a mai precizat ca PSD Gorj ar trebui sa lupte pentru pastrarea coeziunii interne, in cazul in care se vor pune in joc, in continuare, interese personale, atunci se va ajunge la dizolvarea filialei. Dupa ce a mai amintit o data ca organizatia PSD Gorj este cea mai puternica organizatie politica din tara, Mischie a anuntat ca se deplaseaza si in judet pentru a sustine partidul.
Declaratiile lui Nicolae Mischie l-au scandalizat insa pe actualul lider al organizatiei, Florin Carciumaru. La ora 11, dupa ce a votat impreuna cu sotia, Carciumaru a declarat ca Nicolae Mischie a gresit declarand ca a demisionat temporar, tragand astfel partidul in jos: "Cred ca s-a grabit cand a zis ca va reveni. E o campanie electorala organizata de noi, actuala echipa a PSD Gorj. Noi am reusit, de la demisia dansului, sa mai aducem niste procente in plus la partid. Acum, de trei zile oamenii ne condamna. A tras partidul in jos. Oamenii ne-au spus clar ca nu ne mai voteaza. Electoratul se intreaba cand suntem seriosi. Cand ne dam demisia si spunem ca nu mai candidam sau cand revenim?" Acesta spune ca declaratiile lui Mischie i-au anulat toata munca depusa de cand e presedinte interimar. Carciumaru spune ca in aceasta saptamana va discuta cu conducerea organizatiei rezultatele alegerilor, dupa care cel mai probabil va convoca Delegatia Permanenta pentru a decide soarta filialei. Carciumaru spune ca inclusiv presedintele PSD, Adrian Nastase, l-a intrebat in cursul unei deplasari la Craiova daca Mischie face probleme organizatiei.
Pelerinaj la pupat mana Nasului Ivanovici
"Sa traiti sefu!"; "La multi ani dom' presedinte!"; "Castigam cu dumneavoastra!". Dintr-o parte a aleii, Bebe Constantin Ivanovici, ex-presedintele PSD Ilfov, priveste ca la o defilare lumea venita sa voteze pentru primarul din comuna 1 Decembrie. Langa Bebe sta - politicos, cu juma' de pas mai in spate - chiar candidatul PSD la primarie. Ivanovici raspunde la saluturi patruns de atentia care i se acorda. Saruta maini, obraji si da noroc cu poporul. "Am venit aici cu autobuzul(!) sa vad cum voteaza lumea. Eu am ales PSD-ul meu! Reusita lor e si rodul muncii mele", declama ex-liderul, privit cu gura cascata de doi batrani care se adapostesc sub o umbrela cu insemnele Consiliului Judetean Ilfov. Solemn, Bebe vorbeste despre blocurile care trebuie reparate, despre plopii care trebuie taiati ("fiindca au puf care te inbolnaveste") si despre Revolutia "care a dat libertate, care a facut posibila si aparitia buticurilor". La 1 Decembrie situatia pare clara; lumea il voteaza pe candidatul PSD. "Iese din primul tur. Si eu puteam sa candidez. Au venit la mine oameni mari si mi-au propus sa fiu senator sau deputat. N-am vrut. Am zis sa raman aici. Daca era sa candidez ieseam cu 100 la suta", zice Ivanovici. Alege apoi sa mearga intr-un tur, in comunele din apropiere. Chiar daca zice ca ii place sa mearga cu transportul in comun, Bebe alege un Mercedes. La Magurele, totul e sub control. In fata sectiei e candidatul PSD care a aliniat vreo cinci insi langa gard. Oamenii dau raportul: "Sa traiti, dom' presedinte... E bine!". "Aici iese omul nostru, fara probleme", zice Bebe si pleaca spre Bragadiru. Acolo, primarul Branzoi - cel care si-a batut soferul in direct pe posturile de televiziune - are un perete al biroului incarcat cu diplome ale lui Ivanovici. Presedintele CJ Ilfov e si cetatean de onoare al comunei. Daca unii au portrete ale lui Nastase sau Iliescu, Branzoi ii are pe Eminescu si Ivanovici. "Si aici e fara probleme", spune Bebe, care il arata pe Branzoi ca viitor primar al Bragadirului. Primarul mai are putin si lesina de emotie. Ivanovici face, sigur pe el, o radiografie a judetului. Spune ca din cele 39 de localitati, PSD-ul va castiga 18; PD-ul - 6; PNL-ul - 8; PUR-ul - 3, iar PRM doar 1. "E lupta si la Ganeasa cu PRM-ul, care il are drept candidat pe tatal lui Fane Capatana", mai spune Ivanovici. Acesta spune ca oricine va castiga nu o sa aiba rezultate mai bune ca el: "Sa ne vedem peste patru ani aici si sa vedeti comparatie: cum a muncit Bebe si cum o sa munceasca astia noii".




















































