Aleşii Puterii răspund la acuzaţiile asociaţiei experţilor contabili din România. Ce spun despre modificările aduse legii în Parlament

0
0
FOTO Alexandru Dobre / Mediafax
FOTO Alexandru Dobre / Mediafax

Aleşii Puterii din Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor au reacţionat la acuzaţiile venite din partea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), pe tema modificărilor care sunt aduse legii care reglementează profesia de expert contabil, precum şi funcţionarea organismului reprezentativ al profesiei.

„Modificările legislative nu afectează in nici un fel modul în care  experţii contabili îşi desfăşoară activitatea lor profesională, care rămâne neschimbată si, implicit nici independenţa acestora nu este afectata de modificările legislative. Raţionamentul prin care CECCAR vrea sa arate ca supravegherea publică ar afectea independenţa experţilor contabili este nu doar unul fortat ci si fals, deoarece elementele de supraveghere publica propuse , vizeaza exclusiv asigurarea ca principalele acte administrative cu caracter normativ , de organizare si functionare, emise de CECCAR, sa fie in deplina concordanta cu prevederile legii primare, in baza si pentru aplicarea careia sunt emise. Astfel acestea urmeaza sa fie supuse avizului de conformitate al Ministerului Finantelor si/sau Ministerului Justitiei, dupa caz”, se arată în punctul de vedere al deputaţilor din Comisia de buget-finanţe. Potrivit acestora, „supravegherea publică” nu înseamnă o intervenţie în ceea ce priveşte deciziile de oportunitate.

Aleşii subliniază că modificările aduse prin iniţiativă nu conţin „niciun element care sa poata conduce la concluzia afectarii independentei profesionale a expertilor contabili, in general si, nici in realizarea de de catre acestia a expertizelor judiciare (...) De asemenea, nu există nici un impact al modificarilor legislative propuse,  asupra expertizelor care azi sunt pe rolul instanţelor de contencios administrativ si fiscal sau penale, care sa faca necesare anumite  dispoziţii tranzitorii, asa cum afirma CECCAR. Modificarea de la art. 6 lit d) propusa, la care se face referire, are doar scopul de a pune in acord sensul acestei prevederi cu regula generala prevazuta in art. 7 din actul normativ, potrivit careia un expert contabil poate realiza si activitati independente specifice unei alte profesii independente , sub conditia sa detina si acea calitate , potrivit legii de organizare si functionare a acelei profesii”.

Parlamentarii susţin că supravegherea propusă ar permite o descentralizare a decizilor în cadrul organismului. „Supravegherea publică propusă întăreşte legalitatea gestionării profesiei in contextul  rolului important al organismului profesional in economia si societatea romaneasca si, de asemenea , consolideaza independenţa expertului contabil , atat in raport cu tertii dar si in raport cu insusi organismul profesional, respectiv, conducerea acestuia de la un moment sau altul , prin instituirea unor mecanisme democratice si transparente de alegeri si de reprezentare a membrilor in organele de conducere care, de mai multa vreme au suferit derapaje periculoase spre centralism exagerat , spre conducere netransparenta si abuziva, acestea reprezentand riscuri majore pentru o organizatie de interes public reglementata de stat si, fata de care statul nu poate si nu trebuie sa ramana indiferent”, potrivit sursei citate.

Deputaţii din Comisia de buget-finanţe puntează că dodificările legislative nu au nico legătură cu o preluare a patrimoniului CECCAR de către Ministerul Finanţelor Publice şi că acesta va rămâne în integralitate la CECCAR şi la filialele organismului, care vor avea personalitate juridică.

Oarecum nu ne surprinde pozitia conducerii actuale a CECCAR, deoarece potrivit proiectului, Conducerea Centrala a CECCAR devine de drept formată din presedinţii filialelor teritoriale, iar puterea financiară si decizională nu mai este focalizata la conducerea centrală (Conferinţa Naţională, Consiliul Superior, Biroul Consiliului Superior) – care nu este corelata cu conducerea filialelor teritoriale (...) Modalitate de scoatere din context a amendamentelor depuse, este de natura doar să genereze emotie în radul membrilor organismului profesional în ceea ce priveste patrimoniul acumulat până în prezent, care din contră, potrivit proiectului, nu mai este gestionat exclusiv la nivel central, ci acesta redevine al Filialelor teritoriale care , de altfel l-au si creeat in decursul anilor si, il vor crea si pe mai departe (...) Coroborand cu lipsa totala, pentru membrii ,  a informaţiilor privind hotărârile şi deciziile structurilor de conducere ale CECCAR în ceea ce priveste modul de gestionare al profesiei, se impune intervenţia parlamentului în vederea stabilirii unui sistem de guvernanţă transparent şi care să funcţioneze conform cadrului legal, si cu respectarea competenţelor cu care a fost învestită de stat, reprezentată de  totalitatea atribuţiilor stabilite prin lege , în mod expres şi limitativ în sarcina sa”, mai arată punctul de vedere al deputaţilor de la Comisia de buget-finanţe. 

Poziţia CECCAR

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a lansat mai multe acuzaţii referitoare la modificările care ar urma să fie aduse profesiei şi actelor normative de organizare a instituţiei, de către Parlament, fiind subliniat faptul că ar fi pierdută independenţa profesiei, ar avea loc divizarea patrimoniului organismului central, care ar ajunge să fie controlat de către stat, iar guvernanţii ar urma să fie cei care impun un administrator unic. 

De altfel, CECCAR a adus punctat în punctul de vedere transmis Parlamentului că ar avea loc pierderea independenţei expertului contabil judiciar, în timp ce altă modificare ar fi „instituirea unui sistem de supraveghere publică disproporţionat şi încălcarea orincipiului constituţional al neretroactivităţii legii”. Un aspect problematic a fost şi faptul că ar fi divizat patrimoniul CECCAR, iar nu în ultimul rând ar avea loc „sechestrarea” acestuia. 

Robert Şova a precizat că fiind în pregătirea Conferinţei Naţionale a CECCAR, care are loc astăzi, adică forul în care are loc alegerea conducerii, nu a citit punctul de vedere al comisiei, dar sigur va fi emis un punct de vedere al instituţiei. Mai mult, acesta a subliniat că a solicitat deputaţilor să nu discute marţi proiectul de lege la comisie, pentru a apuca să le transmită „un punct de vedere detaliat, cu opiniile tuturor membrilor”, nu doar a celor din conducere. 

Anterior, Robert Şova a precizat şi pentru „Adevărul” că prin modificările aduse în Parlament ar fi „atacată independenţa profesiei” şi că împărţirea patrimoniului în 42, adică să fie direcţionat şi către filiale cu personalitate juridică, ar fi în contradicţie totală cu ceea ce a decis CECCAR într-o hotărâre din cadrul Conferinţei Naţionale. „„Impunerea de către stat a unui administrator unic, pe un patrimoniu de 45 de milioane de euro, ne face să credem că dedesubturile sunt altele”, a mai precizat Şova. 

Un demers similar a mai existat şi în trecut, adică la începutul anului 2021, însă până la urmă guvernanţii au dat înapoi, în urma discuţiilor cu reprezentanţii asociaţiei experţilor contabili din România.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite