Alegerea lui Simion la șefia AUR, anulată de Tribunalul București. Decizia nu e definitivă. Reacția președintelui Alianței: E o aberație

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul București a anulat, joi, procesul verbal al Congresului al AUR din 27 martie 2022, congres la care George Simion a fost ales președintele partidului, potrivit deciziei publicate pe portalul instanțelor. Simion neagă și susține că alegerea sa a fost validată de instanță.

George Simion la Congresul AUR unde a fost ales președinte FOTO Inquam Photos
George Simion la Congresul AUR unde a fost ales președinte FOTO Inquam Photos

UPDATE „E o aberație la fel ca zecile de știri apărute despre noi în ultima vreme, de când am iesit la egalitate cu PSD în sondajele reale. Eu sunt președintele AUR, congresul nostru a fost validat prin hotărâre definitiva și irevocabilă. Procesul cu domnul Ciubuc vizează excluderea lui din partid și împrejurările în care au avut loc, nu calitatea mea de președinte. Tare bine ar fi să înțeleagă unii că aceste atacuri mincinoase nu fac decât să ne crească. Nicio televiziune nu m-a sunat pentru drept la replică și cu asta am spus tot”, susține George Simion, într-un punct de vedere trimis ziarului „Adevărul”.

---

Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată. Anulează Decizia nr. 10/30.03.2022 a Juriului Naţional de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor. Anulează Procesul verbal al Congresului extraordinar al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor din data de 27.03.2022. Obligă pârâtul la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti”, arată minuta instanței. Așadar, decizia nu e definitivă. Informația a fost prezentată inițial de G4Media.

Ciprian Ciubuc, deputat exclus din AUR anul trecut, este cel care a atacat în instanță rezultatele Congresului AUR de anul trecut. De altfel, procesul este început de câteva luni, primul termen fiind pe 15 noiembrie.De atunci au mai fost nouă termene, până la decizia de joi.

Mai multe excluderi

Biroul Naţional de Conducere al AUR a decis în unanimitate excluderea deputaţilor Dănuţ Aelenei, Nicolae Roman şi Ciprian Ciubuc din partid la finalul lunii martie. Aelenei era cel care-l contracandidase pe George Simion.

Preşedintele CNC, Claudiu Tîrziu, a precizat, într-un răspuns pentru „Adevărul”, că „Statutul partidului sancţionează atacurile la adresa partidului, acele acţiuni care fac rău imaginii publice. Am fost forţaţi să luăm această decizie, iar Biroul Naţional de Conducere a decis în unanimitate aplicarea sancţiunilor. De altfel dumnealor şi-au prezentat demisia din grupul parlamentar şi informaţia este una publică”, a precizat Claudiu Tîrziu, într-un răspuns pentru Adevărul.

Tîrziu a mai precizat: „Nu vom tolera niciun fel de abateri şi vom fi neînduplecati în lupta noastră pentru apărarea intereselor românilor. Orice şantaj este exclus. Credem că au fost prost sfătuiţi de rău-voitori, cineva i-a instigat să facă acest lucru, iar lipsa de experienţă politică probabil s-a văzut. Pe moment aceasta este decizia”.

Ciubuc, deputatul cu venituri modeste înainte de Parlament

Ciprian Ciubuc este deputatul care în 2020 avusese printre cele mai modeste venituri dintre toţi parlamentarii, conform declaraţiei sale de avere. Acesta susţinea că singurul venit constant încasat anul trecut a fost alocaţia de stat a celor doi copii ai săi, de 4.440 de lei, la care s-a adăugat banii dintr-o arendă agricolă, de 980 de lei şi un câştig la loto de 1.500 de lei.

Întrebat în 2021 cum de a reușit să trăiască doar cu aceste sume, Ciubuc a precizat într-un reportaj pentru Digi24 că mai are două case la Chişinău, pe care le închiriază şi susţine că a mai încasat dividende de la o firmă pe care o deţine, însă nu a trecut aceste venituri în declaraţia de avere.

La Congresul AUR din martie 2022, George Simion a fost ales preşedinte unic al formaţiunii, cu 784 de voturi. Moţiunea contracandidatului său, Dănuţ Aelenei, a obţinut 38 de voturi. De asemenea, ar fi trebuit ca în mai 2023 să fie ales candidatul AUR la prezidențiale, ceea ce nu s-a mai întâmplat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite