Adrian Zuckerman: Vremea industriei planificate de stat s-a încheiat într-un eşec cumplit, iar promotorii ei au fost alungaţi acum 30 de ani
0Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a declarat vineri că respectul pentru statul de drept, procesul democratic, stabilitatea şi respectul puternic pentru companiile private vor aduce investitori străini , subliniind că nu există nimeni care să fi susţinut şi să fi încercat să implementeze aceste concepte mai mult decât a făcut-o Guvernul Orban
„Respectul pentru statul de drept, procesul democratic, stabilitatea şi respectul puternic pentru companiile private vor aduce investitori străini şi vor conduce economia României la mare înălţime. Nu există nimeni care să fi susţinut şi să fi încercat să implementeze aceste concepte mai mult decât a făcut-o Guvernul Orban. De exemplu, ieri, şeful BSOG s-a plâns public de schimbarea legilor din 2018, care au restricţionat dezvoltarea şi creşterea sectorului gaze şi petrol. Aceste legi au împiedicat şi continuă să împiedice creşterea şi dezvoltarea industriei de profil din România”, a declarat Zuckerman la evenimentul de prezentare a unor autovehicule Ford utilate pentru Poliţia de Frontieră, organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii.
El a precizat că România are nevoie de pieţe libere, stabile şi predictibile şi de industrie privată.
„Vremea industriei planificate de stat s-a încheiat într-un eşec cumplit, iar promotorii ei au fost alungaţi de la putere acum 30 de ani. Ţineţi-i la distanţă! Guvernul Orban recunoaşte aceste valori şi le pune în practică pentru a dezvolta România şi pentru a o face măreaţă! Da, am mai spus-o, şi voi continua să o spun, aceasta este renaşterea României!”, a conchis Adrian Zuckerman, care l-a invitat apoi să vorbească pe premierul Ludovic Orban, prezentându-l cu formula ”bunul meu prieten”.
Poliţia de Frontieră Română va primi, până în februarie anul viitor, 50 de autospeciale Ford, personalizate şi echipate special pentru acţiuni de supraveghere. "Aceste vehicule vor fi foarte utile Poliţiei de Frontieră şi reprezintă primul pas în această colaborare între Guvern şi compania Ford, care va trebui urmată de alţi paşi în cadrul aceleaşi cooperări", a afirmat premierul Ludovic Orban, vineri, la prezentarea acestor vehicule