Tadici, semnal de alarmă faţă de risipa din handbal: „Franţa, Germania, ţările nordice nu-şi permit asta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tadici

Antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, a înfierat strategia aducerii de jucătoare din străinătate la cluburile din Liga Florilor.

Fostul selecţioner al României a făcut o analiză a sumelor mari de bani cheltuite de unele cluburi şi crede că această abordare este foarte nocivă pentru prima reprezentativă. 

"Trebuie să facem o scrisoare deschisă către autorităţi, cele care se ocupă de banii publici. Ar trebui să se înţeleagă că din banul public al comunităţilor, unele dintre ele modeste, nu se poate face explozia de salarii. Să dai la jucătoare străine salarii de 10-12 mii de euro, e halucinant. Jucătoarele românce nu pot să aibă aceste sume. Nu e vorba de CSM Bucureşti, ei doar au lansat această modă.

La noi nu mai interesează echipele naţionale, strategia este aceea de a face cât mai multe transferuri şi de a umple buzunarele a diverşi indivizi. Noi antrenăm, plătim, hrănim jucătoare care apoi, în decembrie, la turneele finale, vin şi joacă împotriva României. Ţări cu economie mai dezvoltată precum Franţa, Germania, ţările nordice nu-şi permit asta. Cu strategia asta şi maniera asta, probabil că echipele naţionale vor avea de suferit, ne vom duce şi cu fetele la handbal după băieţi, după baschet, după volei, după celelalte sporturi de echipă inexistente", a declarat Tadici, conform gsp.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite