Surpriza uriaşă de la Indian Wells a aruncat ierarhia WTA în aer: Pe ce loc a căzut Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Badosa
Paula Badosa

Ultimul mare turneu din circuitul feminin, în acest sezon, a fost câştigat de o sportivă care a abordat competiţia de pe locul 27 în lume. Începând de astăzi însă, şi-a făcut, în premieră, apariţia în Top 20.

„BNP Paribas Open 2021“ a avut şapte jucătoare de Top 10 pe tabloul principal, însă trofeul a fost luat acasă de Paula Badosa (Spania, 23 de ani). E primul titlu important câştigat de sportiva iberică. Tot în acest an, ea a cucerit trofeul la Belgrad, dar pe zgură şi, oricum, într-o întrecere mult mai mică, de categoria WTA 250.

Acum, în California, Badosa s-a impus în turneul supranumit „Al 5-lea Slam“, fiind considerat cel mai mare după Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open. 

În drumul ei spre finală, Badosa a trecut, pe rând, de Yastremska (76 WTA), Gauff (23 WTA), Krejcikova (4 WTA), Kerber (12 WTA) şi Jabeur (14 WTA). În finală, sportiva din Spania şi-a întregit parcursul impresionant, învingând-o pe Victoria Azarenka (Belarus, 32 de ani, 32 WTA): 7-6, 2-6, 7-6.

Halep, încă două locuri pierdute în clasament

Graţie succesului de la Indian Wells, Paula Badosa ocupă, începând de astăzi, locul 13 WTA, înregistrând o urcare de 14 locuri. Învinsă ei din finală, Azarenka, a ajuns pe 26 WTA.

Din păcate, pentru cea mai bună jucătoare din România, Simona Halep (30 de ani), Indian Wells a fost un eşec. Eliminarea din turul III a lăsat urme în clasament, „Simo“ pierzând încă două poziţii şi ajungând de pe 17 pe 19.

Iată cum stau româncele în noua ierarhie mondială:

19. Halep 2.807 puncte (-2 locuri)

38. Cîrstea 1.629p (+2 locuri)

56. Begu 1.073p (+5 locuri)

83. Ruse 859p (+9 locuri)

105. Bogdan 726p (+2 locuri)

108. Jaqueline Cristian 702p (+3 locuri)

121. Buzărnescu 624p (+4 locuri)

136. Irina Bara 538p (-22 locuri)

207. Alexandra Ignatik 333p (+11 locuri)

Iată cum arată Top 10 mondial, începând de astăzi:

1. Barty 9.077 de puncte

2. Sabalenka 7.115p

3. Pliskova 5.320p

4. Krejcikova 4.748p

5. Muguruza 4.425p

6. Svitolina 4.096p

7. Sakkari 4.005p

8. Jabeur 3.500p

9. Bencic 3.365p

10. Osaka 3.326p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite