Serena Williams a luat o decizie importantă. Simona Halep poate deveni favorita nr. 1 la Australian Open

Serena Williams a luat o decizie importantă. Simona Halep poate deveni favorita nr. 1 la Australian Open

Serena Williams

Serena Williams este numărul 1 mondial, conducând detaşat în ierarhia tenisului feminin, dar anul care a început se anunţă dificil pentru ea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prevederile specialiştilor, care cred că Serena Williams va face tot mai greu faţă ritmului turneelor, din pricina vârstei, par a se adeveri. Jucătoarea care va împlini anul acesta 35 de ani a simţit dureri de la primul turneu al anului. Ea trebuia să joace la Cupa Hopman (turneu demonstrativ), dar şi-a anulat meciul contra Elinei Svitolina, din Ucraina. "Serena s-a antrenat, dar a simţit dureri puternice la genunchiul stâng", a declarat directorul turneului. 

Această accidentare pare destul de serioasă, din moment ce Serena  a decis să-şi anuleze meciurile de la Cupa Hopman, şi poate pune în pericol chiar prezenţa ei la primul Grand Slam al anului, cel de la Australian Open, programat între 18 şi 31 ianuarie. În caz că se va întâmpla asta, Simona Halep va deveni favorita numărul 1 a turneului de la Melbourne şi va scăpa nu doar de Serena, ci şi de Garbine Muguruza, care ar deveni favorita numărul 2, în caz că îşi va păstra avansul de 189 de puncte pe care-l are faţă de Maria Şarapova. 

Serena Williams declarase încă de anul trecut că va trebui să fie mult mai atentă cu sănătatea ei, astfel că e de aşteptat ca în cazul unor probleme de sănătate, anul 2016 să ofere destule abandonuri de-ale ei.

Simona Halep despre antrenorul Darren Cahill: "Acum e al meu, doar al meu!" 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările