România, ţara vedetelor de carton: Unde a ajuns Budescu, cel mai tehnic fotbalist din Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Budescu, rege în ţara orbilor
Constantin Budescu, rege în ţara orbilor

Pe vremuri, România avea jucători la echipe precum Inter Milano, Juventus sau Barcelona. Astăzi, transferurile lui Mihăilă şi Denis Man la Parma trebuie să fie considerate adevărate miracole fotbalistice! Şi ne convingem de această realitate tristă, atunci când vedem unde ajung jucătorii bine cotaţi din Liga I.

Cazul Constantin Budescu e elocvent, în acest sens. De ani buni, vedeta Astrei e considerat cel mai tehnic jucător din campionatul românesc. 

Şi, cu toate acestea, prima sa experienţă în străinătate a fost la Dalian Yifang, în liga a doua din China! Se întâmpla în 2016, mutarea aducând 1,5 milioane de euro în conturile giurgiuvenilor. În „Ţara Marelui Zid“ însă, Budescu a fost inexistent, dovadă şi cifrele sale din tabelul alăturat. Trimis înapoi de chinezi la Astra, sub formă de împrumut, după numai jumătate de an, Budescu a mai avut o experienţă afară, de această dată, în Arabia Saudită, la Al-Shabab. Aici însă, a fost luat la cererea tehnicianului cu care lucrase şi la Astra, Marius Şumudică. Ceea ce s-a şi văzut în evoluţiile sale, românul lăsând o impresie bună în Regat. Probabil, de aceea, a şi găsit acum o altă echipă în Arabia Saudită.

Cei de la Damak, locul 15 din 16 în prima ligă, au anunţat, ieri, legitimarea fotbalistului care a marcat opt goluri, în 18 apariţii pentru Astra, în actuala stagiune din Liga I. Budescu (31 de ani) a semnat un contract până în vară, în valoare de 600.000 de dolari. Deşi o lovitură din punct de vedere financiar, mutarea înseamnă un mare pas înapoi, din punct de vedere fotbalistic. Iar asta pentru că Damak, un fel de Concordia Chiajna în fotbalul saudit, e o formaţie fără perspectivă, cu un picior în liga secundă. Cu 13 etape înainte de terminarea campionatului, formaţia pregătită de croatul Kresimir Rezici (39 de ani) e la cinci puncte de poziţia a 13-a, prima care asigură salvarea de la retrogradare. La Damak, sunt legitimaţi şi alţi străini: portarul algerian, Zeghba, mijlocaşul croat, Antolici, vârful argentinian, Zelaya, dar şi atacantul norvegian, Pellegrino. 

103 goluri a înscris Constantin Budescu pentru Astra şi FCSB, formaţii la care a evoluat în România.  

Constantin Budescu la echipe din străinătate

Sezon Club Meciuri Goluri / pase decisive

2015-2016 Dalian Yifang 4 0 / 1

2018-2019 Al-Shabab 24 8 / 5

POSTAREA PRIN CARE DAMAK A ANUNŢAT TRANSFERUL LUI BUDESCU

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite