România, printre ţările „liliputane“ la fotbal: Când vor debuta în Europa premiantele Ligii I

România, printre ţările „liliputane“ la fotbal: Când vor debuta în Europa premiantele Ligii I

Dan Petrescu a anunţat că un obiectiv realist pentru CFR Cluj ar fi accederea în grupele Ligii Europa

La ce rezultate au înregistrat formaţiile din primul eşalon în întrecerile organizate de UEFA, în ultimii ani, nu e de mirare că ele îşi vor începe parcursul în viitoarea stagiune, când granzii continentului se află în vacanţă.

Trei din cele patru cluburi româneşti prezente în ediţia precedentă a cupelor europene şi-au şi încheiat participarea în competiţie, după faza în care au debutat în preliminarii!
 
Vorbim despre FCSB, CS U Craiova şi Sepsi, care au fost eliminate, în corpore, în turul II preliminar din Conference League, de Şahtior Karagandy (Kazahstan), Laci (Albania) şi Spartak Trnava (Slovacia).
 
Aşadar, având în vedere coeficientul european al României la nivel de cluburi, e de înţeles de ce reprezentantele Ligii I vor intra în competiţie destul de devreme şi în 2022. Iată calendarul lor competiţional, cu precizarea că CFR Cluj, dacă va fi eliminată în turul III preliminar al Ligii Campionilor, va merge în play-off-ul Ligii Europa.
 
CFR Cluj în preliminariile Ligii Campionilor
 
*14 iunie: Tragerea la sorţi pentru turul I 
 
*15 iunie: Tragerea la sorţi pentru turul II 
 
*5/6 iulie: Turul I preliminar (prima manşă)
 
*12/13 iulie: Turul I preliminar (manşa a doua)
 
*18 iulie: Tragerea la sorţi pentru turul III 
 
*19/20 iulie: Turul II preliminar (prima manşă)
 
*26/27 iulie: Turul II preliminar (manşa a doua)
 
*1 august: Tragerea la sorţi pentru play-off
 
*2/3 august: Turul III preliminar (prima manşă)
 
*9 august: Turul III preliminar (manşa a doua)
 
*16/17 august: Play-off (prima manşă)
 
*23/24 august: Play-off (manşa a doua)
 
*25 august: Tragerea la sorţi pentru grupe
 
*6-7 septembrie: Prima etapă din grupe
 
Andrei Cordea (FCSB)
 
FCSB, câştigătoarea cupei şi învingătoarea din baraj în Conference League
 
*15 iunie: Tragerea la sorţi pentru turul II preliminar
 
*18 iulie: Tragerea la sorţi pentru turul III preliminar
 
*21 iulie: Turul II preliminar (tur)
 
*28 iulie: Turul II prelliminar (retur)
 
*1 august: Tragerea la sorţi pentru play-off
 
*4 august: Turul III preliminar (tur)
 
*11 august: Turul III preliminar (retur)
 
*18 august: Play-off (tur)
 
*25 august: Play-off (retur)
 
*26 august: Tragerea la sorţi pentru grupe
 
*8 septembrie: Prima etapă din faza grupelor
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările