Pierre Webo nu uită şi nu iartă după cazul Colţescu: Interviu exploziv dat pentru France 24 VIDEO

Pierre Webo nu uită şi nu iartă după cazul Colţescu: Interviu exploziv dat pentru France 24 VIDEO

Secundul formaţiei Istanbul Başakşehir e revoltat că UEFA ezită să dicteze o pedeapsă exemplară după incidentul de pe „Parc des Princes“ pe care fostul internaţional camerunez îl consideră drept rasist.

Au trecut 15 zile de la momentul în care partida PSG - Istanbul Başakşehir din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor se oprea, dând naştere la cel mai mare scandal cu tentă rasistă din istoria competiţiei.
 
Apelativul „ăla negru“, folosit de arbitrul de rezervă, Sebastian Colţescu, pentru a-l identifica pe Pierre Webo, a devenit un termen analizat şi reanalizat de experţi, unii în combaterea rasismului, alţii în limba română.
 
Şi la mai bine de două săptămâni de la acel moment, părerile rămân împărţite. Unii spun că Sebastian Colţescu, fără să-şi dea seama, a folosit o exprimare rasistă. În timp ce alţii, precum Ladislau Bölöni, sunt ferm convinşi că totul a fost o exagerare cruntă. 
 
Cert e că UEFA a deschis o anchetă, iar verdictul va veni după data de 5 ianuarie, când forul european va termina vacanţa de iarnă. 
 
Această întârziere în anunţarea unei pedepse pentru brigada din România l-a scos din sărite pe camerunezul Pierre Webo, unul dintre actorii principali ai acestui scandal. Într-un interviu acordat pentru France 24 şi preluat de Digi Sport, secundul formaţiei turce a tunat şi a fulgerat şi a acuzat UEFA că vrea muşamalizarea cazului!
 
Ce a spus Pierre Webo?
 
*N-am mai avut niciun contact cu brigada de arbitri, n-am primit nicio explicaţie nici de la arbitrul de centru, nici de la cel de rezervă. N-am vorbit cu nimeni.
 
*Am înţeles că preşedintele UEFA, Ceferin, ar fi dorit să mă întâlnesc cu arbitrii, să existe nişte explicaţii, dar în acel moment nu eram pregătit, nu era momentul oportun, era prea curând.
 
*Apoi, această tăcere din partea UEFA e ca şi cum vor să lase să treacă timpul, ca viaţa să continue, nimeni să nu mai dea atenţie, nimeni să nu mai zică nimic. Asta vrea UEFA şi s-a mai întâmplat asta. De aceea, eu cred că trebuie luate măsuri drastice.
 
*Cei de la UEFA vor ca lumea să uite, iar când va apărea un nou incident, vor spune că iată, e la fel ca atunci pe 8 decembrie, şi iar nu se va întâmpla nimic. A trecut deja ceva timp şi nu văd nicio decizie.
 
*UEFA şi FIFA trebuie să găsească soluţii pentru că jucătorii se vor solidariza din nou. Doar ei pot schimba lucrurile. Acum, totul s-a petrecut la un nivel precum Liga Campionilor, dar se poate întâmpla şi la campionate sau competiţii mai mici.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
VEZI INTERVIUL DAT DE PIERRE WEBO PENTRU FRANCE 24
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările