Osaka - Muguruza, duel epic la Australian Open: Învingătoarea a salvat două mingi de meci
0Cea mai aşteptată confruntare a zilei la Melbourne, în optimi, a fost cea în care s-au întâlnit două dintre favoritele la trofeu.
Australian Open intră în a doua săptămână, fără spectatori, cu tribunele goale, după ce Melbourne a intrat într-o carantină de cinci zile, începând de sâmbătă, însă spectacolul e asigurat, în continuare, pe teren, de jucători.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în optimile probei feminine, duelul Naomi Osaka (3 WTA) - Garbine Muguruza (14 WTA) a oferit o partidă electrizantă. Primele două seturi s-au împărţit cu acelaşi scor: 6-4 pentru Muguruza în primul, 6-4 pentru Osaka în al doilea.
În decisiv, Muguruza, finalista de anul trecut, a izbutit primul break, pentru 3-2, şi şi-a păstrat avantajul până la scorul de 5-3, când a servit pentru câştigarea partidei. Iar jucătoarea din Spania a avut două mingi de meci! Ambele au fost ratate însă! Aşa că, în loc să fie 6-4 pentru Garbine şi calificare în sferturi, Osaka s-a apropiat la 5-4.
Următorul game a fost, de asemenea, unul colosal, în care Osaka, de această dată, a ratat primele două mingi de break, însă a valorificat-o pe a treia: 5-5. A fost moment căderii pentru Muguruza, din punct de vedere mental, în primul rând. În următoarele două game-uri, Garbine a mai luat doar două puncte, pierzându-şi serviciul la zero şi meciul cu 6-4, 4-6, 5-7, după o oră şi 57 de minute.
În sferturi, Osaka o va întâlni pe Su-Wei Hsieh (Taiwan, 71 WTA).
CITEŞTE ŞI: