Marius Manole a suferit pentru Halep: A povestit cum se vede turneul de la Madrid de la faţa locului

Marius Manole a suferit pentru Halep: A povestit cum se vede turneul de la Madrid de la faţa locului

Actorul în vârstă de 42 de ani se află, în aceste zile, în Capitala Spaniei, unde asistă şi la meciurile de la Madrid Mutua Open. Şi ia în calcul să meargă după Simona şi la Roma, pentru Italian Open (10-17 mai).

Simona Halep (3 WTA) are nişte suporteri de marcă! Dacă din lumea presei, e de notorietate admiraţia lui Cristian Tudor Popescu pentru constănţeanca de 29 de ani, din lumea teatrului, Marius Manole e un fan înfocat al fostului lider WTA.
 
Aflat, în aceste zile, la Madrid, Marius Manole a asistat la partidele Simonei, inclusiv la cea de marţi, cu Elise Mertens (16 WTA), în care „Simo“ a fost învinsă, dramatic, după trei seturi: 6-4, 5-7, 5-7. Cu acest prilej, într-o intervenţie telefonică la GSP Live, Marius Manole a povestit cum a trăit acest duel din optimi şi a explicat cum se vede Madrid Mutua Open de la faţa locului.
 
Ce a spus Marius Manole?
 
*A fost foarte greu. E greu şi-n faţa televizorului, dar parcă pe teren e puţin şi mai greu, e altă atmosferă. Totul e sub ochii tăi, îţi vine să intri pe teren, să pui tu mingea cu mâna, dar îţi dai seama că nu poţi să faci asta şi e complicat. A fost un meci greu pentru Simona, greu şi pentru noi. În continuare, Simona Halep rămâne o mare campioană. Dacă va fi să fie Roma, cine ştie, poate mergem şi la Roma. 
 
*Erau ceva români. Bănuiesc că ora la care s-a desfăşurat meciul i-a oprit pe mulţi (n.r - 13.00, ora locală). Ei muncesc aici, în Spania, noi suntem în vacanţă. Au fost destui, dar mă aşteptam să fie şi mai mulţi. Am fost şi la meciul lui Horia Tecău, de data asta Horia a avut mai mult noroc, a câştigat şi a trecut de prima rundă. La meciul de seară, cel al lui Dominic Thiem, sala a fost aproape plină.
 
*Sunt zile şi zile. Şi noi, actorii, avem zile proaste, dar şi ei au zile proaste, oricât te-ai antrena şi oricât de bun ai fi. Sunt zile în care nu reuşeşti. Nu simţi mingea, nu simţi racheta, nu simţi terenul. Dar şi când câştigă cu 6-0, 6-1 ne bucurăm cu toţii şi o ridicăm în slăvi, după care ne întristăm. 
 
*Avem darul nostru de a ne răzbuna pe sportivii care nu reuşesc în fiecare zi, de parcă noi am fi performanţi în fiecare zi. Nici noi nu suntem performanţi în fiecare zi şi e bine să ne iubim sportivii şi atunci când nu sunt în cea mai bună formă a lor. Sunt oameni şi cred că au făcut destul bine ţării încât să le mulţumim. După părerea mea, dacă mâine Simona Halep se opreşte şi nu mai face nimic, cred că a făcut pentru noi, românii, cu a suta de măsură. Mai mult de atât deja e un bonus.
 
*Meciul Simonei a fost pentru mulţi de acolo un prilej de întâlnire. Există un soi de emoţie care înainte nu era. Îţi dai seama că eşti privilegiat în secunda în care nimereşti într-un astfel de moment. Îţi dai seama cât de dor ţi-era, de fapt, să fii în acelaşi loc cu mulţi oameni, să trăieşti aceeaşi emoţie, să vezi reacţiile oamenilor, să simţi că lângă tine mai e cineva şi că nu eşti izolat.
 
*A fost distanţare, a fost tot ce trebuie. Apropo de asta, turneul e impecabil organizat, totul e minunat, toate măsurile de protecţie sunt luate, e foarte bine. Sunt puţini oameni, te aştepţi să auzi aplauzele acelea care se auzeau pe vremuri la televizor, când se ridica tot stadionul în picioare. Sunt foarte curios cum va fi atmosfera azi la meciul lui Nadal. Merg şi la acest meci. 
 
*Din fericire, oamenii de aici sunt extrem de precauţi. Poartă mască încontinuu, atât pe stradă, cât şi la stadion. N-am văzut pe cineva cu masca sub barbă. Oamenii sunt foarte civilizaţi.
 
*Simona Halep vine la teatru şi vine destul de des. A fost cam peste tot pe unde am jucat, până şi la «Green Hours», unde a coborât alături de Horia Tecău. Miki Buzărnescu vine la teatru, Irina Begu vine la teatru. 
 
*Noi suntem foarte apropiaţi de ei, chiar dacă nu ne vedem cu anii. Suntem când noi la ei, când ei la noi. Ne bucurăm de prezenţa lor, iar ei se bucură de momentele de relaxare. Ei ne spun nouă că nu înţeleg cum facem cu emoţiile, noi le spunem că nu înţelegem cum reuşesc să depună atâta efort. Ne respectăm şi ne iubim reciproc, ceea ce e minunat. Simona va avea Roland Garros, va fi o perioadă cam complicată pentru venit la teatru. După, cine ştie?
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările