Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon
0Jucătoarea română Irina Begu, 31 de ani, s-a calificat în turul trei la Wimbledon după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-4, pe Elisabetta Cocciaretto, din Italia.
Irina Begu (43 WTA) a câştigat primul set, cu 6-4, după 41 de minute în care Elisabetta Cocciaretto (119 WTA) a comis de trei ori mai multe greşeli neforţate (19) decât jucătoarea noastră (6). În al doilea set, italianca a comis mult mai puţine greşeli neforţate (8 faţă de 7 ale Irinei), dar nu a putut să revină într-un meci în care Irina Begu a reuşit şase aşi. S-a încheiat 6-4, 6-4 pentru Irina, care o va întâlni în turul al treilea pe Jelena Ostapenko, din Letonia, ocupanta locului 17 WTA.
Pentru Irina Begu este a treia oară, după ediţiile din 2015 şi 2021, când ajunge în turul al treilea la Wimbledon.