Incultură cât casa la Concordia Chiajna: „Lângă aeroportul Ataturc, un DJ de sinagogă din Istambul interpretează...“

Incultură cât casa la Concordia Chiajna: „Lângă aeroportul
Ataturc, un DJ de sinagogă din Istambul interpretează...“

Aeroportul din Istanbul

La clubul Concordia Chiajna (comună cu 4.511 locuitori), angajaţii departamentului de comunicare par să fi rămas în funcţie de pe vremea când echipa ţinea de Întreprinderea de Legume-Fructe Militari şi juca fotbal la nivelul Sectorului Agricol Ilfov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tentativa eşuată de lovitură de stat din Turcia a surprins delegaţia clubului Concordia Chiajna într-un hotel din apropierea aeroportului din Istanbul. De remarcat este modul în care departamentul de comunicare a grupării încerca să-i ţină la curent pe suporterii din Chiajna cu ultimele noutăţi. 

Însă postările de pe pagina de Facebook păreau preluate de pe „Times New Roman“: „Imagini suprinse în apropiere de aeroportul din Istanbul, chiar lîngă hotelul unde este cantonată delegatia Concordiei. Acum trec avioane militare pe deasupra, iar cînd încetează zgomotul un DJ de sinagogă interpretează o melodie tristă“, a notat reprezentantul Concordiei, neştiind că „DJ-ul“ se numeşte müezzin, adică slujitorul bisericii mahomedane care vesteşte credincioşilor, din minaret, ora rugăciunii. Iar lăcaşul de rugăciune al musulmanilor se numeşte moschee, nu sinagogă!

„Scribul“ din Chiajna nu s-a oprit însă aici. Într-o postare a scris „Istambul“ în loc de Istanbul, iar apoi a notat „La ora 15 delegatia Concordiei a plecat catre aeroportul Ataturc…“ (n.r: Atatürk). 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările