Halep, viaţă frumoasă în izolare: Unde aleargă şi de ce are şi un motiv de bucurie pe durata pandemiei

Halep, viaţă frumoasă în izolare: Unde aleargă şi de ce are şi un motiv de bucurie pe durata pandemiei

Simona Halep are parte de vacanţa prelungită pe care şi-a dorit-o mereu

Simona Halep (2 WTA) a jucat ultimul meci la 22 februarie, când a câştigat trofeul de la Dubai. De atunci, se află într-o pauză prelungită care va mai dura cel puţin până la 13 iulie, dată fixată de WTA pentru reluarea turneelor.

Simona Halep a tot spus, în ultimii ani, că îşi doreşte să petreacă mai mult timp acasă şi că nu vrea o carieră sportivă până la 30 şi ceva de ani, ca Serena Williams, tocmai pentru că şi-a propus să-şi savureze şi viaţa personală.
 
Pandemia cu coronavirus a îndeplinit, într-un fel, dorinţa fostului lider mondial. Fără turnee de tenis, „Simo“, care trăieşte o poveste de dragoste alături de Toni Iuruc, stă acasă. Şi face doar antrenamente de menţinere, după cum a povestit într-un interviu acordat pentru Mats Wilander (Eurosport). Potrivit Digi Sport, românca şi-a expus programul zilnic care include şi alergări în cadrul complexului rezidenţial „Stejarii“.
 
Ce a povestit Simona Halep?
 
*Am 22 de zile de când nu am mai ieşit din casă. Mă trezesc pe la 10-11, fără alarmă, fără program, iau un mic dejun după care ies la o alergare în complex. Ne este permis să facem asta, pentru că e un complex rezidenţial privat.
 
*Apoi, revin în casă şi fac exerciţii pentru abdomen, pentru picioare. Lucrez în fiecare zi la condiţia mea fizică şi mă simt pregătită din acest punct de vedere.
 
*În Romania, situaţia e destul de rea în acest moment. Totul s-a închis şi se va înrăutăţi, pentru că mulţi oameni infectaţi vor veni în ţară din Italia şi va fi greu pentru spitale să managerieze problema.
 
*Eu m-am autoizolat cu o săptămână înaintea impunerii carantinei, trăim vremuri grele, dar trebuie să acceptăm realitatea. Îmi e dor de circuit, de jucătoare şi de toţi oamenii implicaţi în organizarea lor.
 
*Dar pot să vad şi partea pozitivă a lucrurilor: sunt acasă din februarie; n-am stat atât acasă de mulţi ani. E o viaţă diferită şi încerc să mă bucur de ea.

*Prefer să stau acasă şi să aştept. Voi începe să călătoresc din nou când va fi totul sută la sută sigur. Dacă nu sunt 100% sigură, nu o să plec de acasă.

*Tot ce s-a decis până acum e perfect pentru mine, chiar dacă îmi lipsesc turneele, e mai bine să fiu în siguranţă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: