Halep - Serena Williams, meciul-vedetă, marţi, la Australian Open: S-a anunţat ora

Halep - Serena Williams, meciul-vedetă, marţi, la Australian Open: S-a anunţat ora

Organizatorii au programat „finala“ din sferturile probei feminie pe „Rod Laver Arena“, în prime-time, la o oră excelentă pentru iubitorii tenisului din „Ţara Cangurilor“, dar şi pentru fanii din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep (2 WTA) a fost tratată ca o adevărată regină la Australian Open 2021! Iar asta pentru că meciurile ei au fost programate fie pe „Margaret Court“, fie pe „Rod Laver“, cele mai importante arene din complexul „Melbourne Park“, cel în care se organizează, an de an, Australian Open.
 
În plus, „Simo“ a deschis, de cele mai multe ori, sesiunea de seară, de la ora locală 19.00, decizie care a scutit-o de canicula din timpul zilei.
 
Lucrurile stau la fel şi în privinţa duelului cu Serena Williams (39 de ani, 11 WTA) din sferturi. Potrivit programului anunţat de australieni, cele două jucătoare vor intra pe teren de la ora locală 19.00, adică ora 10.00 dimineaţa, ora României. Partida va fi transmisă de Eurosport.
 
După Halep - Serena Williams, pe acelaşi teren intră imediat Djokovici şi Zverev pentru marele meci din sferturi, la masculin.
 

Halep şi Serena s-au întâlnit de 11 ori până acum, americanca având 9-2, după cum se poate vedea mai jos:

*2019 (Wimbledon, finala): 6-2, 6-2 Halep
 
*2019 (Australian Open, optimi): 6-1, 4-6, 6-4 Serena Williams
 
*2016 (US Open, sferturi): 6-2, 4-6, 6-3 Serena Williams
 
*2016 (Indian Wells, sferturi): 6-4, 6-3 Serena Williams
 
*2015 (Cincinnati, finala): 6-3, 7-6 Serena Williams
 
*2015 (Miami, semifinale): 6-2, 4-6, 7-5 Serena Williams
 
*2014 (Turneul Campioanelor - finala): 6-3, 6-0 Serena Williams
 
*2014 (Turneul Campioanelor - grupe): 6-0, 6-2 Halep
 
*2013 (Cincinnati, sferturi): 6-0, 6-4 Serena Williams
 
*2013 (Roma, semifinale): 6-3, 6-0 Serena Williams
 
*2011 (Wimbledon, turul II): 3-6, 6-2, 6-1 Serena Williams
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările