Două opinii pro şi contra Djokovici: „Adevărul“ analizează subiectul momentului în lumea sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Djokovici

Scandalul născut după sosirea liderului mondial, la Melbourne, a stârnit reacţii aprinse. Se vede, încă o dată, cât e sensibil a devenit subiectul legat de vaccinare şi cât de irascibili suntem, după doi ani de pandemie.

Şmecherii de Australia

Amir Kiarash (Şef secţie Sport)

Novak Djokovici e arătat acum cu degetul de fanaticii vaccinării, dar, de fapt, cazul lui n-are nicio legătură cu opţiunile medicale ale lui Nole. De fapt, scandalul acesta arată că şmecheri, adică oameni care încearcă să fenteze regulile, există peste tot. Doar proporţia lor diferă de la o ţară la alta. 

Pentru că organizatorii Australian Open, speriaţi de perspectiva unui eşec financiar la un turneu fără Federer, posibil fără Nadal şi cu Djokovici exclus, au încercat o mică şmecherie. I-au acordat lui Nole o scutire medicală dubioasă, în loc să-i zică, cinstit, că nu poate concura la ediţia din 2022, pentru că nu îndeplineşte criteriile stabilite de ei. Fără acea scutire, Djokovici nici n-ar fi pornit spre Melbourne, iar un fiasco mediatic ar fi fost evitat. 

Dar tot răul spre bine: am aflat, încă o dată, că astfel de „mânării“ se petrec peste tot, nu doar în Balcani. Cum la fel de clar e că Djokovici a fost oprit la graniţă, nu pentru că ar fi avut o scutire medicală dubioasă, ci pentru că îl cheamă Djokovici. Dovadă că alţi jucători, folosindu-se de scutiri identice, au intrat în Australia. Se vede, aşadar, că nu doar şmecheri sunt peste tot, dar şi politicieni dornici să-şi facă imagine, de câte ori au ocazia.

3 ani poate fi interzis Novak Djokovici pe teritoriul Australiei, după ce viza sa a fost anulată de autorităţile acestei ţări.  

Nole, du-te acasă!

Nicolae Ion (Editor Sport)

Djokovici este anti-vaxxer! În Australia trebuie să fii vaccinat ca să intri şi să nu stai în carantină, la Australian Open trebuie să fii vaccinat ca să poţi juca! Deci, Nole ar fi putut să boicoteze Grand Slamul şi ţara cu regulile pe care el nu le suportă.

A descoperit însă că are o boală aşa de gravă încât poate alerga zeci de kilometri pe săptămână la intensităţi năucitoare (ne aducem aminte că a stat în picioare şi a câştigat cel mai lung meci de la Australian Open, finala cu Nadal din 2012, 5 ore şi 53 de minute), o maladie care îi permite să fie un sportiv profesionist de top, poate cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor, dar care se pare că în combinaţie cu vaccinul împotriva SARS-CoV-2 poate să-i provoace moartea sau chiar ceva mai rău de atât.

Deci, a decis să ceară un fel de Scutire pentru Uz Terapeutic ca să joace la Australian Open. Ştiţi ce e un SUT, nu? Hârtia de care mulţi sportivi de top abuzează, care le dă voie să utilizeze substanţe dopante şi să concureze în acelaşi timp. Ca atletul britanic Mo Farah, de 4 ori campion olimpic, sau ca fotbalistul argentinian Carlos Tevez, campion olimpic în 2004, şi Djokovici miroase a farsor. Or, în vamă, asta se adulmecă imediat!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite