Dezastru pentru echipa de tenis a României: încă o retragere! Înfruntăm Italia fără jucătoarele din Top 100 WTA

Dezastru pentru echipa de tenis a României: încă o retragere! Înfruntăm Italia fără jucătoarele din Top 100 WTA

După ce Simona Halep a anunţat, vineri seara, că nu poate evolua în partida cu Italia, astăzi a fost rândul Patriciei Ţig să se retragă din motive de sănătate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul a fost făcut pe site-ul Federaţiei Române de tenis (FRT) "Patricia Ţig, jucătoare convocată în echipa României pentru meciul cu Italia, din cadrul "Billie Jean King Cup", a anunţat că este accidentată şi, din păcate, nu poate participa la această întâlnire. Pentru partida programată la Sala Polivalentă, din Cluj-Napoca, din 16 şi 17 Aprilie 2021, din Play-off-ul Grupei Mondiale a "Billie Jean King Cup", echipa României va fi formată din Irina Bara, Mihaela Buzărnescu, Elena Gabriela Ruse şi Monica Niculescu, Monica fiind şi Căpitanul echipei României", a anunţat FRT
 
Din lotul României mai lipsesc Sorana Cîrstea, locul 65 WTA, care s-a retras din echipă, Irina Begu, locul 74 WTA, şi Ana Bogdan, locul 100 WTA.
 
Nici Camila Giorgi, locul 80 WTA, jucătoarea italiană cel mai bine clasată în ierarhia mondială, nu va participa la meciul de FedCup cu România, deoarece a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.
 
Căpitanul italiencelor, Tathiana Garbin, va miza pentru partida din play-off pe Martina Trevisan, locul 99 WTA, Jasmine Paolini, locul 103 WTA, Elisabetta Cocciaretto, locul 111 WTA, Giulia Gatto-Monticone, locul 177 WTA, şi Bianca Turati, locul 281 WTA.
 
Echipa care câştigă barajul va juca în calificările pentru ediţia 2022 a Grupei Mondiale. Echipa care pierde va juca în Grupa I a Zonei Euro-africane.
 
Loturile pentru „Billie Jean King Cup“:
 
ROMÂNIA
*Irina Bara (132 WTA)
*Mihaela Buzărnescu (136 WTA)
*Gabriela Ruse (166 WTA)
*Monica Niculescu (174 WTA la simplu şi 55 WTA la dublu)
 
ITALIA
*Martina Trevisan (99 WTA)
*Jasmine Paolini (103 WTA)
*Elisabetta Cocciaretto (111 WTA)
*Giulia Gatto-Monticone (177 WTA)
*Bianca Turati (281 WTA)

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările