Cosmin Olăroiu a fost condamnat la închisoare, după un conflict cu o fostă echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Olăroiu, tehnicianul lui Al Ahli FOTO Adevărul
Cosmin Olăroiu, tehnicianul lui Al Ahli FOTO Adevărul

Cosmin Olăroiu a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare, după un conflict pe care l-a avut cu una dintre fostele echipe antrenate.

Decizia a fost luată de Tribunalul din Abu Dhabi, ca urmare a unei neînţelegeri pe care antrenorul român a avut-o cu oficialii lui Al Ain. Conducerea clubului a depus o plângere după ce Cosmin Olăroiu a făcut mai multe declaraţii ironice. În acelaşi context, tehnicianul aşteaptă şi decizia TAS, în litigiul pe care-l are cu fosta sa echipă, care l-a acuzat că ar fi semnat cu rivala Al Ahli, deşi contractul său era încă valabil.

În cadrul procesului, Olăroiu a fost acuzat de calomnie şi a primit ameninţări cu expulzarea, În cele din urmă, românul a fost sancţionat cu o amendă de aproximativ 4.000 de euro şi trei luni de închisoare cu suspendare. În vârstă de 44 de ani, Cosmin Olăroiu a debutat în fotbalul arab în anul 2007, când a plecat de la Steaua şi a preluat Al-Hilal Riyadh. 

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Reportaj exclusiv din Dubai: cum a ajuns Cosmin Olăroiu cel mai bine plătit om din sportul românesc

Cum şi-a cucerit „fiorosul“ Olăroiu jucătorii: un fost golgheter al Bundesligii l-a descris pe Oli aşa cum puţini îl ştiu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite