Buzărnescu, învinsă după un meci nebun, la Cluj: Mihaela a avut minge de set! A ratat finala, dar urcă în ierarhia WTA

Buzărnescu, învinsă după un meci nebun, la Cluj: Mihaela a avut minge de set! A ratat finala, dar urcă în ierarhia WTA

Mihaela Buzărnescu

După trei victorii succesive, la Cluj, fără set pierdut, „Miki“, ultima sportivă din România rămasă în proba de simplu, a cedat în faţa unei egiptence, mai tânără cu opt ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihaela Buzărnescu (33 de ani, 170 WTA) mai avea nevoie de două victorii, pentru a cuceri al doilea titlu WTA din carieră, după cel de la San Jose, în 2018. Şi la cum a avansat până în semifinalele „Winners Open“, românca părea a fi în mare formă.
 
Din păcate, astăzi, „Miki“ n-a reuşit să menţină seria meciurilor câştigate, la pas chiar, la Cluj. În duel cu egipteanca Mayar Sherif (25 de ani, 119 WTA), Buzărnescu a cedat în minimum de seturi: 6-7, 4-6. Meciul a durat aproape două ore. Şi a avut o desfăşurare dramatică, în ambele seturi!
 
În primul, Sherif s-a dus la 3-1, însă Buzărnescu a reuşit o revenire spectaculoasă, trecând în frunte: 5-4. Apoi, la 6-5 pentru Mihaela, aceasta a avut şi o minge de set pe serviciul adversarei pe care însă n-a reuşit să o fructifice. Şi în loc să fie 7-5 pentru Buzărnescu, a fost 6-6 şi tiebreak. Din păcate, aici „Miki“ a fost spulberată cu 1-7.
 
În actul secund, Sherif a pornit şi mai bine: 4-0! Din nou însă, Buzărnescu a revenit, în mod impresionant: 4-4. Apoi, din păcate, în stilul ei caracteristic, a avut o nouă cădere, a cedat două game-uri la rând, al doilea pe serviciul propriu, la zero, pierzând cu 6-7, 4-6.
 
În finala de la „Winners Open“, Sherif va întâlni, duminică, învingătoarea dintre Krunic (268 WTA) şi Petkovic (91 WTA).
 
Buzărnescu se va consola cu o urcare spectaculoasă în ierarhia WTA, de 19 locuri, până pe 151 WTA, începând de luni.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările