Becali se zgârie pe ochi: CFR se umple de bani! La ce sumă au ajuns clujenii deja şi cât mai pot primi de la UEFA

Becali se zgârie pe ochi: CFR se umple de bani! La ce sumă au ajuns clujenii deja şi cât mai pot primi de la UEFA

Când FCSB se chinuieşte cu adversare precum Sepsi şi FC Botoşani, rivala din Gruia îşi continuă marşul triumfal spre grupele cupelor europene.

CFR Cluj şi-a asigurat nu doar prezenţa în turul III preliminar al Ligii Campionilor, dar şi o linişte financiară pentru următoarea perioadă. 

Iată sumele pe care ardelenii le vor primi din partea UEFA pentru parcursul lor de până acum:

*Turul I preliminar: 280.000 de euro

*Turul II preliminar: 380.000 de euro

*Turul III preliminar: 480.000 de euro

„Dubla“ cu Celtic, campioana Scoţiei, va fi una crucială pentru CFR, atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar. Dacă vor trece de formaţia din Glasgow, ardelenii îşi asigură prezenţa în play-off-ul Ligii Campionilor. Ceea ce înseamnă că, dacă vor şi pierde aici, ardelenii vor ajunge în grupele Ligii Europa. Iar prezenţa în această fază valorează cinci milioane de euro! Prosport.ro a făcut toate calculele financiare pentru o astfel de performanţă:

*5 milioane de euro cuveniţi echipelor eliminate din play-off-ul Ligii Campionilor.

*Circa 2 milioane de euro din market pool.

*1,71 milioane de euro, dacă CFR obţine trei victorii (se acordă 570.000 de euro pentru fiecare succes).

Bonus fabulos pentru prezenţa în grupele Ligii

Banii veniţi de la UEFA vor fi şi mai mulţi, dacă CFR va trece, mai întâi, de Celtic şi apoi de adversara din play-off-ul Ligii Campionilor. În acest caz, campioana României va încasa în jur de 22,5 milioane de euro pentru simpla prezenţă în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din lume! Prosport.ro a socotit de unde vor veni banii:

*15,25 milioane de euro pentru accederea în grupele competiţiei.

*Circa 3 milioane de euro din market pool (cota-parte din drepturile TV).

*4,5 milioane de euro dacă CFR reuşeşte măcar o victorie şi două egaluri (se acordă 2,7 milioane de euro pentru fiecare succes şi 900.000 de euro la egal).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: