Ţig, de neoprit: E la două victorii de a treia finală din 2020 şi urcă spectaculos în ierarhia WTA

Ţig, de neoprit: E la două victorii de a treia finală din 2020 şi urcă spectaculos în ierarhia WTA

Patricia Ţig a ajuns la Hua Hin, aflată pe locul 105 WTA

Patricia Ţig a început anul pe locul 114 în lume, însă, după rezultatele înregistrate până acum, deja şi-a asigurat intrarea în Top 100 în următorul clasament, care va fi publicat luni.

Patricia Ţig poate fi oprită doar de accidentări! Cel puţin, asta reiese din rezultatele ei din 2020. 
 
Sportiva de 25 de ani are 10 victorii şi 3 înfrângeri în actuala stagiune. Doar că două din cele trei eşecuri au fost cauzate de abandonuri / retrageri după probleme medicale. Şi, spre ghinionul lui „Patty“, ambele accidentări au lovit-o în finale! Mai întâi, în meciul pentru trofeu la Canberra, pe care n-a mai apucat să-l joace cu Frech, iar apoi în ultimul act al turneului de la Nonthaburi, cu Irina Fetecău. În această întâlnire, Ţig s-a retras după un prim set pierdut cu 3-6. Chiar dacă ambele finale au fost în turnee ITF, Ţig e într-o revenire de formă, ceea ce se vede acum şi în parcursul ei în turneul WTA de la Hua Hin (Thailanda).
 
Aici, Ţig e deja în sferturi, după ce a trecut, pe rând, de Wang (56 WTA) şi de You (210 WTA). Ultimul succes a venit, astăzi, scor 6-1, 6-3. În următoarea fază, Ţig se va duela cu Zheng (36 WTA). Principala favorită la Hua Hin e Elina Svitolina (4 WTA).
 
Datorită parcursului de până acum din Thailanda, Ţig şi-a asigurat o urcare de 15 poziţii în ierarhia mondială, urmând să ajungă până pe 90.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările