Ţig, decizie înţeleaptă după primul titlu WTA din carieră: Ce a făcut şi ce a declarat

Ţig, decizie înţeleaptă după primul titlu WTA din carieră: Ce a făcut şi ce a declarat

Patricia Ţig va reveni pe teren la Roland Garros, care începe la 27 septembrie

Tenisul românesc n-a avut prea multe motive de bucurie la US Open 2020, însă, în weekend, la Istanbul, Patricia Ţig şi-a celebrat primul titlu WTA din carieră: 2-6, 6-1, 7-6 cu Bouchard (167 WTA).

Ştiri pe aceeaşi temă

Continuă astfel ascensiunea de vis pentru „Patty“, care a lipsit din circuit o lungă perioadă, din cauza problemelor medicale şi a faptului că, la un moment dat, era însărcinată. 
 
Acum, graţie succesului de la Istanbul (a luat 25.000 de dolari şi 280 de puncte WTA), Ţig a înregistrat un salt de 30 de locuri, ajungând până pe locul 58 mondial! E cea mai bună clasare din cariera lui „Patty“ de până acum.
 
„Mă bucur că am reuşit să urc în clasament, după acest turneu, într-un loc special pentru mine, unde m-am simţit foarte bine. Saltul în clasamentul WTA mă va ajuta să intru pe tablou la anumite turnee şi asta va fi de mare ajutor“, a spus Ţig, potrivit spotmedia.ro. Românca s-a retras, totuşi, de la turneul de la Roma, după victoria de la Istanbul, preferând să aibă o perioadă de odihnă, înainte de French Open 2020 (27 septembrie - 11 octombrie).
 
Noul clasament WTA

1. Barty 8.717 puncte
2. Halep 6.356p
3. Osaka 5.780p
4. Pliskova 5.205p
5. Kenin 4.700p
6. Svitolina 4.580p
7. Andreescu 4.555p
8. Bertens 4.335p
9. S. Williams 4.080p
10. Bencic 4.010p
-------------
58. Ţig 1.1105p (urcare de 30 de locuri)
77. Begu 872p (cădere de 4 locuri)
82. Cîrstea 839p (cădere de 5 locuri)
92. A. Bogdan 755p (cădere de 3 locuri)
127. Buzărnescu 558p (cădere de 5 locuri)
141. Niculescu 480p (cădere de 3 locuri)
163. Bara 418p (cădere de 2 locuri)
166. J. Cristian 412p (cădere de 2 locuri)
178. Ruse 377p (cădere de 9 locuri)
199. Paar 327p (urcare de 1 loc)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările