Şumudică, scene incredibile în Arabia Saudită: Ce a făcut cu prinţul care l-a dat afară VIDEO

Şumudică, scene incredibile în Arabia Saudită: Ce a făcut cu prinţul care l-a dat afară VIDEO

Marius Şumudică (51 de ani) a încheiat sezonul în prima ligă saudită cu un meci-bombă! Atât din cauza celor petrecute pe teren, cât şi după fluierul final.

În România, ultima rundă din campionatul saudit a fost mediatizată, deoarece Cosmin Contra (46 de ani) era în lupta pentru titlu cu Al-Ittihad Jeddah. Din păcate pentru fostul selecţioner, echipa sa a terminat pe 2, la două puncte de Al-Hilal. Asta deşi, la un moment dat, avea un avans de peste 10 puncte în fruntea clasamentului!
 
Dincolo de drama lui Contra însă, un alt antrenor român, Marius Şumudică, a fost şi el implicat într-un meci uriaş. Pentru că echipa sa, Al-Shabab Riad, fără obiectiv în ultima etapă, a ţinut Al-Ahli Jeddah în şah, scor 0-0, condamnând formaţia vizitatoare la retrogradare. A fost un deznodământ incredibil în fotbalul saudit, în condiţiile în care Al-Ahli Jeddah e printre cele mai bogate echipe din Asia, având şi trei titluri în palmares.
 
Partida Al-Shabab – Al-Ahli (0-0) a furnizat nişte imagini care s-au viralizat după meci! Primele au fost cu suporterii oaspeţilor, devastaţi de durere în tribune. Apoi, au apărut imaginile cu Marius Şumudică, în prim-plan. Tehnicianul român, în stilul său caracteristic, şi-a sufocat şeful, pe prinţul Khalid Al-Baltan cu pupături în vâzul lumii! 
 
 
 
Gesturile lui Şumudică au fost atât de teatrale şi exagerate, încât până şi prinţul Khalid Al-Baltan a fost vizibil stânjenit. Iar această avalanşă de pupături din partea lui Şumudică, pe teren şi după meci, mereu în văzul lumii, nu i-a salvat postul. Ieri, la o zi după meciul Al-Shabab – Al-Ahli (0-0), conducerea formaţiei din Riad a anunţat înlocuirea lui Şumudică pentru sezonul viitor cu antrenorul spaniol, Quique Setién (63 de ani). Acesta a pregătit ultima dată Barcelona, în 2020, şi va avea un contract de 4,5 milioane de dolari pe sezon, la Al-Shabab. Din această sumă, spaniolul îşi va plăti singur stafful.
 
Revenind la Şumudică, el a încheiat campionatul pe locul 4. Românul va rămâne însă, aproape sigur, în Arabia Saudită, urmând să pregătească Al-Raed, locul 7 din 16 în sezonul care tocmai s-a încheiat. 
 
VEZI GESTURILE LUI ŞUMUDICĂ LA ADRESA PRINŢULUI AL-BATLAN

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările