Şarapova, terminată: Rusoaica a ajuns pe un loc jenant în ultimul clasament WTA

Şarapova, terminată: Rusoaica a ajuns pe un loc jenant în ultimul clasament WTA

Maria Şarapova a fost de nerecunoscut după ce n-a mai putut lua Meldonium

Maria Şarapova şi Serena Williams au dominat mulţi ani tenisul feminin. Nici una nu mai e ce a fost, însă dacă americanca de 38 de ani se menţine în Top 10, în schimb, rusoaica e de nerecunoscut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maria Şarpoava (32 de ani) a părăsit Australian Open după turul I, în condiţiile în care, oricum, a apărut pe tabloul principal datorită unui wild-card. Şi, după eşecul cu Donna Vekici, rusoaica a spus că nu e sigură dacă va reveni la Melbourne în 2021.
 
Iar Maria n-a exagerat, atunci când a lăsat de înţeles că finalul carierei e aproape pentru ea. În ultimul clasament WTA, Şarapova a căzut pe locul...371! Maria n-a fost atât de jos, nici în perioada de 15 luni de suspendare pentru consum de Meldonium. Atunci, ranking-ul s-a prăbuşit până pe locul 262, poziţie pe care s-a aflat în clasamentul publicat la 30 aprilie 2017. 
 
Actuala clasare a Şarapovei e o consecinţă firească a bilanţului ei în circuitul feminin din 2018 încoace: 28 de victorii, 20 de înfrângeri. În acest an, Şarapova are patru înfrângeri în patru partide! 
 
Coborârea ei în ierarhia WTA înseamnă că ea a fost depăşită şi de foarte multe dintre conaţionalele ei. Concret, în acest moment, în ranking-ul mondial sunt 25 de rusoaice mai bine clasate decât Şarapova, inclusiv unele anonime, precum Amina Anshba (351 WTA), Victoria Kan (245 WTA) sau Varvara Flink (135 WTA). 
5
trofee de Grand Slam are Maria Şarapova în palmares: Australian Open 2008, French Open 2012 şi 2014, Wimbledon 2004 şi US Open 2006.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: