Bineînţeles, primul DVD conţine capodopera absolută a teatrului nostru, în regia lui Liviu Ciulei: „O scrisoare pierdută". E o piesă ştiută din şcoală, ale cărei replici au devenit folclor: cine n-a rostit măcar o dată, în viaţa de toate zilele, „curat murdar!" sau „aveţi puţintică răbdare"? Cu toate acestea, e inepuizabilă şi mereu nouă.

Bunăoară, care e scandalul ultimelor zile? Numărătoarea voturilor în Parlament! Pare-se, zice Opoziţia, că preşedinta şi secretarul Camerei Deputaţilor - ploieşteni, „republicani toţi, săracii", cum zicea Nenea Iancu - ar fi numărat voturile la Legea pensiilor precum Pristanda steagurile: îi ieşeau „patruzeci şi patru în cap", „poate unul-două să le fi dat jos vântul". Vântul de acum nu bate în Parlament, dar numărătoarea tot nu iese. Opoziţia strigă „la cremenal, stimabile!" - adică a decis să facă plângere penală împotriva preşedintei Camerei. „Aş" - zice Puterea - „ce eşt' copil? ". Taman ce-au votatără o lege în care „să le dea Statul câte o pensie bună la toţi", cum visa Conu' Leonida, căci asta e „treaba Statului, domnule, pe el de ce-l avem? ", când - ce să vezi? „Reacţiunea a prins iar la limbă!", d-nii Ponta şi Antonescu strigă într-un glas „jos vampirul!" (mă rog, vampiriţa...). Numai că, orice ar zice sondajele, mă tem că şi vorba lui Tipătescu se potriveşte: cine-i votează pe dumnealor? „Ionescu, Popescu, dăscălimea şi moflujii". Plus Popa Pripici. Aşa că „lasă-l să urle ca un câine", îi spunea Tipătescu lui Pristanda (pe care îl trimisese să spioneze întrunirea opoziţiei conduse de dom' Nae Caţavencu), iar poliţaiul răspundea: „Curat ca un câine!".

Oricât ne-am amuza însă cu asemenea coincidenţe - în care personajele piesei se amestecă uşor cu cele reale de azi - situaţiunea e tristă şi amară. Caragiale însuşi, spre sfârşitul vieţii, constata cu amărăciune că „noi am râs destul". În spatele comicului se ascunde drama unei societăţi care nu reuşeşte să se ia în serios. Dacă ar reuşi, s-ar limita să se distreze doar pe seama personajelor întruchipate pe scenă (şi pe DVD) de Victor Rebengiuc, Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Mircea Diaconu şi alţii. Iar problema voturilor „bătute de vânt" în Parlament ar fi tratată cu seriozitate.