Trecerea la ora de vară. La noapte, ora 3.00 devine ora 4.00. Psihologi: Este un stres suplimentar

Trecerea la ora de vară. La noapte, ora 3.00 devine ora 4.00. Psihologi: Este un stres suplimentar

Trecerea la ora de vară

România trece duminică la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră la 3.00, care va deveni 4.00, iar 27 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest an, ora de vară se aplică din 27 martie până în noaptea de 29 spre 30 octombrie, când se va reveni la ora oficială de iarnă. Duminică, 27 martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, va fi cea mai scurtă zi din an.
 
Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00. După trecerea la ora de vară, trenurile vor pleca din staţii la orele programate. Trenurile de călători care vor fi în trafic la ora 03.00, care va deveni ora 04.00, vor avea întârzieri. Trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.
 
Din 27 martie până în 30 octombrie, perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.
 

Trecerea la ora de vară. Cine a introdus-o

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00 şi prima duminică din octombrie, ora 01.00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.
 
Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.
 
Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta. 
 

Trecerea la ora de vară. Psihologii avertizează

Trecerea la ora de vară reprezintă un stres suplimentar şi un disconfort psihologic şi fiziologic, întrucât oamenii trebuie să se trezească mai devreme, deşi se vor culca la fel de târziu, a declarat, vineri, pentru News.ro, preşedintele Colegiului Psihologilor, Mihai Aniţei, care a precizat că multe ţări au renunţat ”la acest sistem”.
 
”Multe ţări au renunţat la acest sistem, pentru că beneficiile nu sunt atât de mari încât să merite să supui populaţia la un stres în plus. Scularea cu o oră mai devreme înseamnă un stres suplimentar, pe lângă ceea ce avem. Este un disconfort psihologic şi fiziologic,  ni se ia din timpul de odihnă", a precizat preşedintele Colegiului Psihologilor din România.
 
Mihai Aniţei a mai spus că oamenii vor fi ”moleşiţi, obosiţi, mofluzi sau chiar nervoşi, pentru că nu s-au odihnit suficient”.
 
”Vor bea mai multă cafea şi mai devreme, ca să se trezească. Nu cred că nivelul beneficiilor este pe măsura efortului organismului", a adăugat profesoul Mihai Aniţei.
 
El a mai spus că organismul se va adapta la ”noul sistem” după câteva săptămâni. "Adaptarea la noul program ar putea dura câteva săptămâni", a adăugat Aniţei.
 
El a vorbit şi despre disconfortul creat de deplasările pe alte continente, unde diferenţa de fus orar este mare.
 
"Gândiţi-vă şi la perioadele în care plecăm în America, Noua Zeelandă, Japonia sau Islanda. Atunci şocul este şi mai mare. Dacă suntem obligaţi să rămânem mai mult timp, organismul se va adapta într-un final, dar va fi şi mai greu", a precizat profesorul Aniţei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările