STUDIU Românii nu se mai feresc de contractele de muncă temporare. Piaţa de profil creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii sunt dispuşi să lucreze pe contracte temporare de muncă FOTO Adevărul
Românii sunt dispuşi să lucreze pe contracte temporare de muncă FOTO Adevărul

Prima jumătate a acestui an a adus o creştere a contractelor de muncă pe perioadă determinată sau sezoniere, mai ales pe segmentul specialiştilor, potrivit unui studiu publicat miercuri de Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR.

Munca temporară este o piaţă în continuă creştere în România, pe măsură ce economia devine tot mai dinamică, cei mai mulţi dintre cei care acceptă astfel de slujbe fiind specialişti în domenii precum IT, construcţii sau vânzări, sectoare în care proiectele firmelor au o perioadă determinată.

„Contextul de piaţă pentru această tendinţă este favorabil din ambele perspective. Angajatorii au nevoie de suplimentare a personalului în perioadele de vârf, fie că vorbim de producţie, vânzări, transport, dar şi de substituţie a unor angajaţi-cheie, care decid să plece în concediu de maternitate, iar potenţialii angajaţi – de la studenţi, la muncitori calificaţi şi necalificaţi şi din ce în ce mai mulţi specialişti – au înţeles că acest tip de contract poate fi avantajos pentru ei, alegând să profite de flexibilitatea pe care o oferă”, explică directorul general al Smartree, Adrian Stanciu.

Piaţa de profil se află în plin proces de maturizare şi dezvoltare

Astfel, piaţa de muncă temporară vizează atât recrutarea de specialişti, dar şi recrutarea de personal necalificat. În plus, piaţa de profil se află în plin proces de maturizare şi dezvoltare, iar jucătorii din top 10 confirmă acest trend, cu creşteri în special pe segmentul angajaţilor înalt calificaţi – ingineri, specialişti în IT sau sectorul financiar, profesionişti în construcţii.

De asemenea, Stanciu mai spune că, în prezent, Smartree are circa 1.500 de angajaţi în regim de muncă temporară, plasaţi în cadrul companiilor cliente.

Prin intermediul contractelor în regim de muncă temporară, companiile au acces facil la specialişti care aduc plus-valoare proiectelor punctuale, în sensul randamentului crescut, datorat tocmai acestui sistem de lucru.

De ce aleg angajaţii un job în regim temporar

În cazul angajaţilor în regim temporar în middle sau top management, principalele motive pentru care aleg un astfel de job sunt dorinţa de a experimenta lucrul în mai multe medii şi de a avea posibilitatea de a lucra doar în proiecte, potrivit sursei citate.

„Anul viitor, ca efect la majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi la încurajarea mamelor de a rămâne în concediu doi ani, estimăm că vom asista la o creştere a cererii companiilor pe zona de muncă temporară, în special pentru angajatele din middle şi top management”, a mai spus Adrian Stanciu.

Dezvoltarea pieţei de muncă temporară are, de asemenea, un efect pozitiv la nivelul întregii economii, la creşterea nivelului de ocupare, la stimularea mobilităţii forţei de muncă, la intrarea lină în câmpul muncii a absolvenţilor fără experienţă şi astfel la creşterea economică, potrivit reprezentanţilor Smartree.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite